Sport

Al-Khelaifi, optimist că antrenorul Luis Enrique va continua la PSG


Preşedintele clubului de fotbal Paris Saint-Germain, Nasser Al-Khelaifi, s-a declarat încrezător că antrenorul Luis Enrique şi consilierul sportiv Luis Campos îşi vor prelungi contractele cu campioana Franţei, scrie AFP, potrivit Agerpres.

”Nu vom schimba nimic. Am spus-o, avem mare încredere în antrenorul nostru. Face o treabă foarte bună cu Luis Campos”, a declarat joi qatarianul Nasser Al-Khelafi, la Radio RMC, convins de prelungirea contractelor celor doi.

Prelungirea contractului antrenorului parizienilor până în 2027 nu a fost încă oficializată, dar a fost înregistrată intern, potrivit unei surse apropiate clubului. Pe de altă parte, cea a lui Luis Campos este încă în negociere.

La începutul lunii noiembrie, Luis Enrique a spus: ”Am început acest job discutând cu el. Nu ştiu ce va rezerva viitorul, dar mi-aş dori ca acest viitor să fie scris împreună cu Luis Campos şi întreaga sa echipă. Nu am nicio îndoială în legătură cu asta.”

Ajuns la PSG în vara lui 2022, cu un contract pe trei ani, Luis Campos a fost contactat în ultimele zile de Arsenal, care caută un director sportiv, după plecarea lui Edu, potrivit unei surse apropiate, dar are ofertă şi din Arabia Saudită.

În ce priveşte mercato de iarnă, Al-Khelaifi nu plănuieşte vreun transfer important: ”Sincer, astăzi spun nu. Dar nu ştiu ce se va întâmpla, dacă vor exista oportunităţi. Vorbim cu antrenorul. Dar astăzi, nu. Avem încredere în jucătorii noştri. Nu suntem presaţi.”




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button