Sport
Al-Hilal negociază cu Bruno Fernandes, căpitanul lui Manchester United
O televiziune marocană dezvăluie o întâlnire care ar fi avut loc între oficialii clubului Al-Hilal, din Arabia Saudită, şi reprezentanţii lui Brunos Fernandes, căpitanul echipei engleze Manchester United, în vedera unui posibil transfer.
Potrivit canalului de televiziune marocan Arriyadiyah, conducerea clubului saudit Al-Hilal s-a deplasat în Anglia pentru a se întâlni cu reprezentanţii lui Bruno Fernandes şi i-ar fi înaintat chiar o ofertă oficială mijlocaşului portughez în vârstă de 30 de ani. Ar fi vorba despre un contract pe trei ani, asta pentru că lusitanul este legat de United până în luna iunie a anului 2027, scrie News.ro.
Potrivit publicaţiei engleze Daily Mail, conducerea lui Manchester United nu are intenţia să-şi vândă căpitanul în această vară. Sosit la club în ianuarie 2020, Fernandes a fost unul dintre jucătorii cu cele mai bune performanţe în acest sezon, în care a marcat 19 goluri şi a oferit 16 pase decisive în toate competiţiile.