Sport

Achiziţia grupării Paris FC de către familia Arnault se va finaliza în câteva zile (preşedintele clubului)


Preluarea clubului Paris FC de către familia Arnault va fi finalizată „în câteva zile”, a declarat, miercuri, preşedintele grupării, Pierre Ferracci, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Orly, scrie AFP.

Pe 29 noiembrie este programată o adunare generală a Paris FC în cadrul căreia va fi ratificat un nou consiliu de administraţie al clubului, actual lider al Ligue 2, a mai indicat Pierre Ferracci.

Antoine Arnault, la rândul său, a explicat că Paris FC „va aparţine” „familiei” sale şi „nu va fi deţinut în comun de compania Arnault şi Red Bull”. „Red Bull va avea un pachet minoritar pentru a nu se ajunge la multiproprietate”, a adăugat fiul lui Bernard Arnault.

Aşa cum se ştie, luna trecută, miliardarul francez Bernard Arnault, preşedintele concernului LVMH, s-a asociat cu compania de băuturi energizante Red Bull pentru preluarea unei părţi a clubului din liga a doua franceză de fotbal Paris FC.

O preluare a clubului francez de liga a doua ar consemna cea mai recentă incursiune în sport a familiei Arnault după ce grupul LVMH a semnat luna aceasta o înţelegere de sponsorizare pe o durată de zece ani cu Formula 1 şi a sponsorizat Jocurile Olimpice de la Paris.

Aceste mutări oferă o nouă expunere globală pentru firmele dinamice ale concernului LVMH precum Louis Vuitton şi Dior, producătorul de şampanie Moet, brandul de ceasuri Tag Heuer.

Această posibilă preluare continuă un trend al miliardarilor care cumpără cluburi de fotbal pe întreg cuprinsul Europei, în timp ce compania de haine cu sediul la Paris ar putea rivaliza în cele din urmă cu echipa rivală din Ligue 1, Paris Saint Germain, deţinută de Qatar Sports Investments.

Paris FC a fost înfiinţat în 1969, înainte ca să fuzioneze cu Stade Saint-Germain pentru înfiinţarea clubului Paris Saint-Germain în anul 1970. Doi ani mai târziu, a avut loc separarea între PSG şi Paris FC. Clubul a jucat pentru ultima dată pe prima scenă fotbalistică a Franţei în sezonul 1978-1979.

Clubul Paris FC conduce în Ligue 2, cu un punct avans faţă de următoarea clasată, Lorient, după 13 etape disputate. În sezonul trecut a strâns o medie de 5.500 de spectatori pe meci pe arena Charlety, de 19.000 de locuri. De cealaltă parte, echipa feminină a clubului Paris FC se află în Ligue 1

În ce priveşte soarta stadionului, care are un număr redus de loji VIP, viceprimarul pentru sport Pierre Rabadan a declarat că există posibilitatea mutării temporare pe o arenă de o capacitate similară, respectiv Jean Bouin Stadium, care găzduieşte meciurile echipei franceze de rugby Stade Francais şi care se află foarte aproape de arena Parc des Princes a celor de la PSG.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button