Sport

‘A crede în victorie nu înseamnă doar să crezi că poţi câştiga, ci să ai încredere în drum, în munca zilnică’


David Popovici a primit Premiul ”Curajul de a crede în victorie” marţi seară, la Gala “9 OAMENI CARE NE INSPIRĂ”, prin care Agenţia de presă News.ro a sărbătorit 9 ani de la înfiinţare.

”A crede în victorie nu înseamnă doar să crezi că poţi câştiga, ci să ai încredere în drum, în munca zilnică şi în puterea de a trece peste, atunci când nu îţi iese. A crede în victorie nu înseamnă doar să crezi că poţi câştiga, ci să ai încredere în drum, în munca zilnică şi în puterea de a trece peste atunci când nu îţi iese. Eu unul mă bucur că îi pot inspira pe cei tineri şi îi sfătuiesc să creadă în propriile forţe.”, a declarat campionul olimpic.

Premiul „Curajul de a crede în victorie” i-a fost acordat pentru performanţele sale remarcabile, pentru puterea de a inspira şi pentru modul în care a reuşit să transforme înotul românesc într-un reper mondial.

Popovici, prezent la Campionatului Naţional

David Popovici va disputa zilele următoare prima competiţie din 2025. Campionul olimpic ia startul la patru probe (50, 100, 200 liber şi 100 fluture) în cadrul Campionatului Naţional care debutează, miercuri, la Otopeni.

La start se vor afla şi medaliatele europene la juniori Daria Silişteanu si Aissia Prisecariu, a anunţat CS Dinamo.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button