Știrile Zilei

‘A apărut un candidat surpriză, ignorat de toată lumea’


Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a vorbit despre agitația ultimelor ore de vot. Acesta a făcut un apel către ‘colegii săi’ din secțiile de votare, să rămână vigilenți și să nu părăsească secțiile. Totodată, acesta a confirmat că un candidat de dreapta vine tare din urmă și adună procente la care nimeni nu se aștepta.

 

„Este o mobilizare foarte mare, gradul de participare a crescut cu 15% (n.r. in ultimele ore). În zonele rurale și orașele mici, mobilizarea a crescut semnificativ, la fel ca în Banat, Crișana și Transilvania. În zona urbană mare și în diaspora, se observă o mobilizare a electoratului tânăr, undeva la 8-10 procente atât în diaspora, cât și în țară.

Am fost primul politician care a spus că vor fi între 500 de mii și un milion de voturi. (…) Este un lucru bun, românilor le pasă de această țară.

Niciun candidat nu trece de 30%. Este un candidat al dreptei progresiste care se bate cu un liberal tot din zona dreptei, în timp ce cei din zona suveranității și-au împărțit voturile. A apărut un candidat surpriză, ignorat de toată lumea până acum – un individ carismatic, dar cu simpatii periculoase, care a împărțit bazinul dreptei suveraniste. Nimeni nu se aștepta la asta. L-am observat în urmă cu două săptămâni, iar acum are cu siguranță un scor format din două cifre, mergând chiar spre 12-13%’, a spus , prim-vicepreședintele PNL, a vorbit despre agitația ultimelor ore de vot. Acesta a făcut un apel către ‘colegii săi’ din, în direct, la B1 Tv, intervievat de jurnalistul Alex Vlădescu.

Liderul PNL a transmis și colegilor liberali un mesaj: „Le spun tuturor colegilor din țară să nu creadă niciun SMS, mesaj pe WhatsApp sau informație publicată „pe surse”. Se întâmplă multe în această oră și jumătate. În diaspora, unele secții rămân deschise până la ora 24, așa că încheierea procesului de vot în mare parte din America va fi la ora 2 noaptea, iar în alte țări europene, la ora 1 noaptea“, a adăugat Rareș Bogdan.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button