Sport

‘Am avut probleme de sănătate’. Novak Djokovic acuză că a fost ‘otrăvit’ înainte de expulzarea sa din Australia în 2022


Novak Djokovic afirmă că a descoperit niveluri ridicate de metale grele în organism după detenția sa din Australia în 2022, când a fost expulzat din cauza refuzului de a se vaccina împotriva Covid-19, scrie Mediafax.

Într-un interviu acordat revistei GQ, și publicat pe 9 ianuarie, citat de France Info, campionul sârb susține că alimentele primite în hotelul din Melbourne i-ar fi cauzat probleme grave de sănătate.

„Am avut probleme de sănătate. Am realizat că, în acel hotel din Melbourne, am primit mâncare care m-a otrăvit”, a declarat Djokovic, deținătorul a 24 de titluri de Grand Slam.

Acesta a adăugat că, odată întors în Serbia, a descoperit „un nivel foarte ridicat de plumb și mercur” în organism. Întrebat dacă sursa contaminării ar putea fi alimentară, Djokovic a afirmat că aceasta este „singura explicație” posibilă.

Într-o conferință de presă susținută vineri, fostul număr 1 mondial a refuzat să comenteze interviul, precizând că acesta a fost realizat „cu luni în urmă”. „Aș vrea să mă concentrez pe tenis”, a declarat Djokovic.

Autoritățile australiene au refuzat să comenteze afirmațiile sportivului. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne australian a invocat „confidențialitatea cazurilor individuale” drept motiv pentru lipsa unui răspuns oficial.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button