ÎCCJ menține decizia BEC: USR nu are voie să facă propagandă electorală pentru Nicușor Dan
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile făcute de gruparea din USR care a dorit să preia ostil controlul asupra partidului și reconfirmă decizia BEC care interzice partidului să îi facă lui Nicușor Dan campanie.
„Adevărul și dreptatea ies mereu la suprafață! Dar este important să luptăm pentru ele. Eu v-am demonstrat că am curaj să fac dreptate și pentru mine, și pentru colegii mei, și pentru fiecare om din țara noastră. Nu putem să ne batem joc de democrație și de reguli. Respectăm la virgulă regulile și în USR, un partid care s-a născut exact pentru a apăra aceste valori democratice”, a declarat președinta Elena Lasconi după pronunțarea hotărârilor ICCJ.
Soluțiile ÎCCJ
Dosarul 2463/2/2025: „Respinge excepţiile lipsei de interes şi calităţii procesuale active. Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Respinge recursul principal formulat de recurentul Secu Cristian Adrian împotriva sentinţei civile nr. 98/2025 din 17 aprilie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale, ca nefondat. Respinge recursul incident formulat de recurentul Secu Cristian Adrian împotriva Sentinţei civile nr. 98/2025 din 17 aprilie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale. Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant Moşteanu Liviu-Ionuţ împotriva sentinţei civile nr. 98/2025 din 17 aprilie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 30 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”
Dosarul 2460/2/2025: „Respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs. Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Uniunea Salvaţi România împotriva sentinţei civile nr. 97 din 17 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale, ca nefondat. Respinge recursul declarat de recurentul-petent Secu Adrian împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 30 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, potrivit art. 402 Cod procedură civilă.”
Decizia BEC
Biroul Electoral Central (BEC) a decis înlăturarea unor materiale de publicitate politică ale Uniunii Salvați România (USR), în urma unei plângeri depuse de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Potrivit comunicatului oficial, USR ar fi încălcat legislația electorală prin promovarea unui alt candidat (Nicușor Dan) decât cel propriu (Elena Lasconi) în campania pentru alegerile prezidențiale.
Decizia BEC vine ca urmare a unei analize a unor materiale publicitare postate de USR pe o platformă online cu acoperire largă. Deși partidul și-a desemnat oficial candidata, pe Elena Lasconi, în campania electorală USR ar fi susținut, prin utilizarea siglei proprii, un alt candidat – Nicușor Dan.
Potrivit BEC, această acțiune contravine prevederilor Legii nr. 370/2004 privind alegerea Președintelui României, ale Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice, precum și celor stabilite prin programul calendaristic al alegerilor. „Legiuitorul a reglementat axiomatic ipoteza conform căreia fiecare partid ori alianţă politică poate propune numai câte un singur candidat”, subliniază BEC, amintind că termenul pentru retragerea candidaturilor a expirat la 19 martie 2025.
Prin urmare, promovarea unui alt candidat decât cel propus oficial, în acest caz Nicușor Dan, este considerată echivalentă cu o „nouă propunere de candidatură”, făcută după termenul legal, ceea ce este „inadmisibil”, afirmă autoritatea electorală.
BEC atrage atenția că, atât timp cât USR are un candidat înscris în cursă, partidul „nu poate face campanie electorală de orice fel unui alt candidat care participă în același proces electoral”.