Stiri TV

Salariile bugetarilor din Primărie, mărite în ziua în care Guvernul discută tăierile din Ordonanța ‘Trenuleț’


Luni, 30 decembrie 2024, Consilierii locali ai Sectorului 5 se adună în ședință ordinară. Pe ordinea de zi a ședinței se regăsește un proiect de hotărâre prin care se propune majorarea salariilor bugetarilor și personalului contractual din Primăria condusă de Vlad Popescu Piedone și subordonate. Proiectul va fi discutat chiar în ziua în care Guvernul va discuta reducerea cheltuielilor prin Ordonanța ‘Trenuleț’.

Cea mai mare creștere propusă este pentru administratorul public de la 21.798 la 29.600 (36%) salariul de bază, care nu include sporurile și bonurile de masă. Administratorul public al Primăriei este Cârlogea Iulian Constantin, nepotul fostului primar Cristian Popescu Piedone, potrivit HotNews.

Pentru directori se propune o majorare de 6%, de la 18.176 lei la 19.351; pentru șefii de serviciu, majorarea propusă este de la 13.640 lei la 16.798 lei, cu 23%.

Și referenții de specialitate, inspectori, programatori, muncitori necalificați, casieri, curierii primesc majorări, dar într-un cuantum nedetermniat. Majorarea salariilor este propusă de unul dintre cei doi viceprimari – Lazarov Alexandru Sebastian – care este și consilier local PSD. Ultima oară salariile au fost majorate la începutul anului. Pe lângă salarii, angajații mai primesc și sporuri, bonuri de masă și vouchere de vacanță.

Ministerul Finanţelor a publicat duminică ordonanţa „trenuleţ” prin care se îngheaţă salariile la nivelul bugetar al lunii noiembrie 2024, se blochează noile angajări şi se încearcă reducerea cheltuielilor bugetare pentru a redresa situaţia finanţelor publice care au fost scăpate de sub control de Guvernul Ciolacu 1.

Guvernul Ciolacu 2 trebuie să ia acum aceste măsuri de stopare a cheltuielilor publice şi de reducere a deficitului bugetar pentru încadrarea în traiectoria de reducere bugetară convenită în toamnă cu FMI.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button