Blestemul judecătorilor – Kovesi îi credea infractori, Gorghiu îi crede proști
Un proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Justiției ar urma să transforme judecătorii, alții decât cei de la ÎCCJ, în figuranți într-un „film” absurd care sfidează logica principiilor pe care se bazează sistemul judiciar.
În perioada în care Laura Codruța Kovesi conducea anticorupția românească, judecătorii erau practic prezumați a fi niște infractori. Mii de magistrați au avut dosare penale la DNA, majoritatea fără nicio finalitate, ca o formă de „cumințire” a sistemului. În noua epocă a justiției, sub bagheta mai mult sau mai puțin magică a ministrei Alina Gorghiu, judecătorii par să fie considerați proști.
Pentru că judecătorii de la judecătorii, tribunale și curți de apel nu mai sunt văzuți capabili să dea dezlegări juridice în materie de salarii și pensii, aceștia ar urma să fie obligați să ceară dezlegări de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Organizarea proceselor, modificată prin OUG
Proiectul de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Justiției ar avea ca scop reglementarea și uniformizarea practicilor judiciare în procesele referitoare la stabilirea și plata drepturilor salariale pentru bugetari, raporturile de muncă și stabilirea dreptului la pensie.
Sub pretextul că se răspunde necesității de a asigura o interpretare și aplicare unitară a legilor în aceste domenii, eliminând diferențele de tratament juridic și asigurând egalitatea în fața legii pentru toți cetățenii, ordonanța de urgență le ia judecătorilor de la curți de apel, tribunale și judecătorii competența de a interpreta și aplica normele juridice din domeniu și introduce o obligativitate de sesizare a ÎCCJ cu un recurs în interes legii.
Conform Constituției României, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) are rolul de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele. Recursul în interesul legii (RIL) este un mecanism procedural prin care Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) din România este solicitată să stabilească interpretarea corectă a unei dispoziții legale, în scopul de a asigura aplicarea unitară a legii la nivelul tuturor instanțelor judecătorești din țară. Acesta intervine atunci când există practici judiciare divergente cu privire la interpretarea și aplicarea unor norme juridice.
Procedurile prevăzute de ordonanță
Ordonanța vizează procesele legate de stabilirea și plata drepturilor salariale și prestațiilor de asigurări sociale pentru personalul plătit din fonduri publice. Acestea includ și procesele legate de emiterea sau anularea actelor administrative și raporturile de muncă și de serviciu.
Ordonanța se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților implicate sau de instanța competentă. Astfel, toate instanțele vor trebui să urmeze aceleași reguli și proceduri în aceste procese.
În cazul în care o instanță întâlnește o chestiune de drept nesoluționată anterior de ÎCCJ, aceasta va trebui să solicite ÎCCJ să pronunțe o hotărâre care să ofere o rezolvare de principiu. Procesele similare aflate pe rol vor fi suspendate până la pronunțarea hotărârii de către ÎCCJ, pentru a previni soluționarea divergentă a cazurilor similare.
În prezent, Codul de procedură civil prevede că recursul în interesul legii poate fi înaintat doar de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului. Ordonanța propusă de MJ extinde această competență la toate completurile de judecată învestite cu cauze din domeniile menționate.
Sesizările către ÎCCJ vor fi soluționate cu prioritate în maximum 60 de zile, iar deciziile vor fi motivate și publicate în termen de 15 zile de la pronunțare. Ordonanța se aplică și proceselor aflate deja pe rol la data intrării în vigoare a acesteia.
Ordonanța nu modifică și art. 515 din Codul de procedură civilă, care prevede că „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive”. Astfel, întreaga procedură introdusă de noua ordonanță poate deveni inutilă dacă se respectă doar condiția din cuprinsul actului normativ în sine (existența unei chestiuni de drep care nu a făcut obiectul unei hotărâri în procedura de RIL), nu și condiția de la art. 515 din Cpc.
