Stiri TV

Cum participarea românilor a transformat un început dificil în rezultate excepționale astăzi


Lansarea Sistemului de Garanție-Returnare, în urmă cu un an, a marcat un moment esențial în tranziția țării către o economie circulară. Acest sistem, conceput pentru a încuraja colectarea și reciclarea ambalajelor, are astăzi un impact semnificativ pe mai multe paliere, dar începutul nu a fost deloc simplu.

Pe 30 noiembrie 2023, a fost lansat în România Sistemul de Garanție-Returnare, un proiect menit să transforme modul în care românii gestionează deșeurile din ambalaje. La început, producătorii se confruntau cu provocări în alinierea marcajelor ambalajelor la noile cerințe legale, iar retailerii aveau de organizat puncte de colectare și de dezvoltat o infrastructură adecvată pentru gestionarea volumului în creștere al ambalajelor returnate. A fost nevoie de câteva luni pentru a pune la punct aceste procese, perioadă în care au apărut și nemulțumiri, mai ales din partea consumatorilor care își doreau să recupereze cât mai repede garanțiile plătite.

Cu toate acestea, datorită soluțiilor de îmbunătățire și optimizare implementate de RetuRO SGR, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, sistemul s-a consolidat. Astăzi, recunoașterea ambalajelor SGR și returnarea acestora în magazine pentru recuperarea garanției au devenit parte din rutina românilor, contribuind la un mediu mai curat și la o economie circulară mai eficientă și dovedind progresul înregistrat de SGR.

Astăzi, SGR este mai mult decât un sistem. Este o acțiune comună

Rezultatele primului an au fost remarcabile, cu peste 3 miliarde de ambalaje returnate între decembrie 2023 și noiembrie 2024, iar implicarea cetățenilor a fost esențială pentru atingerea unei rate ridicate de colectare. În noiembrie 2024, dintre cele 432 de milioane de ambalaje puse pe piață, 329 de milioane au fost colectate, iar peste 205.000 de tone de materiale au ajuns la reciclatori.

Acest succes se datorează unui sistem care s-a îmbunătățit constant și implicării consumatorilor. Conform unui studiu realizat de Kantar în septembrie 2024, 98% dintre români cunosc SGR, iar 92% recunosc simbolul „Ambalaj cu garanție”.

Acțiunile concrete ale cetățenilor reflectă eficiența sistemului: 90% dintre consumatori l-au folosit cel puțin o dată, 60% returnează ambalaje în mod regulat, iar 40% fac acest lucru săptămânal. În plus, 87% dintre utilizatori consideră că sistemul ajută la reducerea deșeurilor din natură.

SGR a contribuit la transformarea colectării într-un obicei zilnic, schimbând comportamentul cetățenilor în doar un an de zile. Deși începutul a fost marcat de dificultăți logistice, cum ar fi timpii de așteptare la punctele de colectare, românii au demonstrat adaptabilitate, sprijinind dezvoltarea sistemului. Implicarea constantă a consumatorilor a fost esențială în integrarea acestui mecanism în viața de zi cu zi, consolidându-l ca soluție eficientă pentru gestionarea ambalajelor.

Împreună pentru o țară mai curată

SGR a generat nu doar beneficii ecologice, ci și economice și sociale, creând printre altele peste 800 de locuri de muncă. Această colaborare între consumatori, autorități, producători și comercianți a transformat România într-un exemplu de succes pentru alte țări.

Străzile și spațiile verzi mai curate, precum și eliminarea deșeurilor de ambalaje din natură, sunt mărturii ale acestui efort comun, fiecare ambalaj aducând România mai aproape de un viitor verde. Prin inițiative de informare și campanii de conștientizare, RetuRO SGR continuă să inspire românii să rămână parte din HORA Reciclării.

Cu sprijinul cetățenilor, al autorităților și al tuturor celor implicați, SGR va ajunge nu doar o poveste de succes, ci și un punct de reper pentru generațiile viitoare.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button