Stiri TV

‘Nu va sesiza nimeni așa ceva’


Klaus Iohannis va rămâne la Palatul Cotroceni până la alegerea unui nou președinte, după scrutinul programat pentru anul viitor. Declarația a fost făcută de Tudorel Toader la Realitatea PLUS. Fostul ministru al Justiției și judecător CCR a subliniat că nu există intenția de a sesiza Curtea Constituțională pentru a verifica legalitatea menținerii lui Iohannis în funcție, acesta fiind protejat de o hotărâre a CCR.

„În condițiile date, vom avea un guvern, și putem observa faptul că procedurile se derulează foarte repede; există înțelegere în sensul acesta.

Dacă privim un pic în urmă, dacă Guvernul dădea o hotărâre și declanșa procedurile de prezidențiale, procedurile mergeau concomitent și intram într-o stare de normalitate. Să nu ne așteptăm nici la demisie, nici la interimatul de către Bolojan. Deci vom avea Guvern, depune jurământul într-o zi, după care alegeri prezidențiale“, a spus Tudorel Toader într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.

Tudorel Toader a explicat, de asemenea, că judecătorii CCR au preluat un articol din Constituție și au lăsat loc pentru interpretare.

„Dacă revenim la articolul 83 din Constituție, mandatul e de 5 ani, se prelungește doar într-o singură situație excepțională, pe care o știm, cu o lege organică, război, catastrofă. În rest, ar trebui să preia președintele Senatului. Nu cred că se va întâmpla, nici Bolojan nu are o astfel intenție, și nici președintele să plece.

Ciolacu va fi premier, Bolojan președintele Senatului, aproape știm și ministerele. Nu va sesiza nimeni așa ceva (n.r. Curtea Constituțională). Iohannis are acoperirea punctului 22 din Hotărârea Curții. Curtea ne-a trimis la Constituție, a citat un alineat din Constituție, nu a adăugat. nu a scăzut nimic, mai departe înțelegeți ce vreți, respectați cum știți și Constituția, și legea“, a mai spus Tudorel Toader.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button