Sport

Thomas Muller a refuzat oferte celor de la Fiorentina și FC Cincinnati


Thomas Muller, al cărui contract cu clubul Bayern Munchen va expira la finalul sezonului şi nu va mai fi prelungit, a refuzat oferte de la FC Cincinnati (MLS) şi Fiorentina, relatează ediţia de miercuri a cotidianului Bild.

Potrivit articolului, un agent a fost implicat în discuţiile cu Fiorentina, dar legenda fotbalului german nu doreşte transferul.

Muller, 35 ani, care şi-a petrecut întreaga carieră la Bayern, cu care a cucerit 33 de trofee, plus Cupa Mondială din 2014, cu naţionala Germaniei, nu a decis dacă se va retrage la vară sau va juca la alt club, scrie Agerpres.

Mijlocaşul ofensiv ar urma să facă deplasarea cu Bayern în Statele Unite pentru Cupa Mondială a Cluburilor, care va avea loc în perioada 15 iunie-13 iulie.

După cum scrie Bild, Muller se află pe lista ”discovery” a lui FC Cincinnati, care permite unui club din Major League Soccer să obţină drepturi exclusive asupra unui jucător dacă acesta doreşte să se transfere în liga nord-americană.

Fiecare club poate plasa până la şapte jucători pe lista ”discovery”, care de multe ori nu este făcută publică. Cluburile pot ceda sau vinde drepturile ”discovery” pentru un jucător dacă nu se poate ajunge la o înţelegere.

Aşa a fost şi cazul jucătorului german Marco Reus, care s-a transferat la LA Galaxy de la Borussia Dortmund, anul trecut. Reus s-a aflat pe lista ”discovery” a clubului Charlotte FC şi LA Galaxy a trebuit să plătească rivalei suma de 400.000 de dolari.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button