‘Sunt în continuare lipsit de noroc’: Marius Şumudică, reacție după meciul Rapid
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Marius Şumudică, a declarat, duminică seara, într-o conferinţă de presă, că rezultatul de egalitate, 0-0, din meciul cu Dinamo este unul echitabil, dar a remarcat că este în continuare lipsit de noroc, informează AGERPRES.
„A fost un meci disputat cu ardoare şi cu bărbăţie. Le-am cerut băieţilor să dăm tot ce putem pentru a nu pierde acest joc. Mi-am dorit foarte mult să câştigăm, de aceea am şi schimbat sistemul şi am jucat 4-3-3. Este un rezultat echitabil, dar sunt în continuare lipsit de noroc. Pentru că şutul acela lui Boupendza se duce în bară, apoi şutul lui Petrila e deviat puţin şi trece pe lângă poartă… Dacă se întâmplau lucrurile astea în careul nostru sărea mingea direct în poartă. Eu de când am venit la Rapid n-am avut pic de noroc. De când am venit nu cred că am câştigat vreun meci cu noroc. Poate îşi va întoarce Dumnezeu faţa şi către noi. Noi tot ce am făcut până acum am făcut pe muncă”, a spus el.
„Astăzi am jucat cu echipa momentului, cum spune toată lumea, care joacă cel mai bun fotbal. Dar cred că azi Dinamo nu a avut nicio situaţie clară, doar nişte şuturi parabile. Dar repet, în final e un rezultat echitabil, eu îi felicit pe cei de la Dinamo, au o echipă bună. O echipă plăcută ochiului. Dar Dinamo nu făcea niciodată atâtea puncte dacă nu juca pe Stadionul Arcul de Triumf. I-a ajutat enorm”, a adăugat Şumudică.
Tehnicianul le-a promis fanilor după meci calificarea în play-off şi câştigarea Cupei României.
„Suntem la două puncte de play-off şi calificaţi în sferturile de finală ale Cupei României, cu şanse mari de a merge în semifinale. Ar fi extraordinar dacă în final am readuce Rapidul în cupele europene după 13-14 ani. Eu la sfârşitul meciului le-am făcut o promisiune fanilor că voi încerca să câştig Cupa României şi că îi voi duce în play-off. Asta e promisiunea mea faţă de ei. După Sărbători vom juca două meciuri acasă, cu Iaşi şi Craiova, şi calculul meu este să câştigăm minimum 4 puncte. Dacă vom reuşi 6 atunci cu siguranţă vom fi pe loc de play-off. Însă mai sunt multe meciuri de disputat, sunt 27 de puncte în joc. Practic, eu cred că va fi o luptă în trei, noi, Petrolul şi Sepsi, pentru ultimul loc de play-off”, a explicat el.
Marius Şumudică susţine că în pauza competiţională din iarnă este posibil ca Rapid să îşi întărească lotul cu doi jucători de la Genoa.
„M-am uitat la 3 jucători de la Genoa şi cred că cel puţin pe 2 dintre ei îi vom aduce. Vrem să ne întărim, ţinta numărul 1 după 1 ianuarie este Denis Ciobotariu, după care aceşti doi jucători de la Genoa care sunt peste nivelul campionatului nostru. Eu sper să îi vedem pe aceştia doi în cantonamentul nostru din Dubai”, a precizat antrenorul.
Dinamo Bucureşti şi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 21-a a Superligii de fotbal.
Dinamo e neînvinsă de opt etape, în care are cinci victorii şi trei egaluri.
Pentru Rapid a fost al cincilea meci la rând în deplasare fără victorie (trei egaluri, două eşecuri).