Sport

Selecţionerul Warren Gatland rămâne deocamdată pe banca tehnică a Ţării Galilor


Selecţionerul naţionalei de rugby a Ţării Galilor, neo-zeelandezul Warren Gatland, îşi va păstra postul pentru Turneul celor Şase Naţiuni 2025, în ciuda rezultatelor slabe ale echipei sale, a anunţat vineri federaţia galeză (WRU), scrie AFP.

”Am avut o serie de discuţii sincere cu Warren şi nu ascund faptul că situaţia lui era sub semnul întrebării atunci când ne-am făcut evaluarea. Ca orice antrenor din orice sport, el ştie că siguranţa poziţiei sale este direct legată de performanţa echipei, iar această situaţie se va intensifica”, a declarat preşedinta WRU, Abi Tierney, care speră ca selecţionerul să reuşească să ridice echipa din nou la înălţimea aşteptărilor.

Ţara Galilor rămâne într-o serie record de 12 înfrângeri consecutive, inclusiv trei în meciurile din noiembrie de acasă împotriva Fiji, Australia şi Africa de Sud. Ultimul său succes datează de acum mai bine de un an, în octombrie 2023, în timpul unui meci din grupa Cupei Mondiale împotriva Georgiei.

Revenit în 2023 pe banca tehnică a galezilor, după ce i-a condus cu succes din 2007 până în 2019, Gatland, în vârstă de 61 de ani, este sub contract până la următoarea Cupă Mondială din 2027, în Australia, dar ar putea fi demis dacă ”dragonii” vor avea rezultate nesatisfăcătoare în Six Nations 2025.

Ţara Galilor începe Turneul celor Şase Naţiuni pe 31 ianuarie, la Paris, contra Franţei.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button