L-au arestat în aceeași zi și l-au trimis în Siberia

Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.

Comuniştii şi comsomoliştii, în echipe de câte doi sau trei oameni, răspândiți ca ciuma prin sat, consemnau în nişte  caiete roşii ceea ce mai aveau oamenii din Flutura pe lângă case după terminarea războiului. Au răsărit ca buruienile şi în ograda lui Goriţă Carp. Până la război, oamenii ăia din coada iazului lucrau cu palmele pe unde apucau.  De câteva ori, i-a năimit și Goriță Carp să-i sape grădina sau să-i rânească grajdul. Până la război, el a avut șase vaci și patru boi.

Au dat roată casei și grădinii, izbind cu cizmele în trunchiurile copacilor, mutilate de explozii.  Au intrat și în casă, și s-au uitat pe sub paturi. Sau după sobă. Cu cizmele murdare de glod, au călcat pe covoarele  de lână din casa mare, țesute cu mâna ei de Maria Carp. Nimeni nu le-a spus nimic.

Goriță și Maria Carp au ieșit din război doar cu o vacă. O vacă pe care cei trei au scos-o din ocol și au mânat-o în drum. În timpă ce împingea poarta cu vârful cizmei, unul dintre ei s-a răsucit spre Goriță şi l-a întrebat iritat.

– Şi chiar numai vaca asta ți-a mai rămas?

– Da, numai vaca asta.

– Eşti sigur?

– Da.

– Dar unde-s boii și celelalte cinci vaci?

– Mi le-au luat alții.

– Poate, le-ai ascuns în pădure?

– Căutați-le în pădure.

– Auzi, tu să nu ne spui nouă unde să le căutăm, banditule, îl țistui chiorul. Până la război, nici să-l privească nu îndrăznea.

Cu spatele cocârjat, Goriță se uita cu tristețe la vaca lor, mânată de tipul acela șchiop spre ferma colhozului. De parcă ar fi înțeles ce i se întâmplă, vaca mugea deznădăjduită.

– Poate ai uitat să ne declari ceva? îl întrebă chiorul. Poate…

-Da, ai dreptate, am uitat, îi luă Goriță vorba din gură. Am uitat să vă mai spun că mai am şi o capră.

-Şi unde e capra? Îl întrebă acesta, umflându-şi fălcile.

-Iat-o, îi zise Goriță, arătându-i râzând spre cățeaua costelivă din curte, care se ascundea în cușcă îndată cum apărea vreun om în drum sau în ogradă. Râdea și Maria sau copiii lor. Doar chiorul nu râdea. Acesta și-a notat în caietul său roșu cine știe ce și a plecat.

A doua zi, a apărut un om din cârmuirea colhozului,  pentru a-i cere să-i dea statului sovietic două litre de lapte de la capra pe care o are acasă. Sau capra, dacă nu voia să le dea lapte. Goriță nu avea de unde să-i dea lapte sau să-i predea capra și omul din cârmuirea colhozului l-a ameninţat cu închisoarea, dacă nu-i va aduce până diseară două litre de lapte. Sau capra în persoană.

Ca să nu înfunde puşcăria, Goriță Carp, vreme de câteva luni a cumpărat lapte de capră de la Tudor Cherchejea ca să-l predea statului sovietic.

Dar, într-o bună zi, lui Tudor Cherchejea i-a murit capra. De arestat l-au arestat însă doar pe Goriță Carp, pentru că lui, deși nu-i murise capra, își păstra laptele doar pentru el. L-au arestat în aceeași zi și l-au trimis în Siberia.

Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.