Știrile Zilei

Se alocă fonduri europene pentru o resursă esențială

Sectorul de panificaţie din România va avea la dispoziţie 165 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru investiţii în modernizarea şi înfiinţarea de unităţi noi, iar primele proiecte ar putea fi depuse începând cu luna iunie, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase-ROMPAN, Aurel Popescu.

„Avem alocaţi 165 de milioane de euro prin schema DR 23 (din Planul Strategic 2023 – 2027 n.r.). Schema s-a dat iniţial pe panificaţie, modernizare şi unităţi noi. La solicitarea noastră am desfăcut suma în două şi am pus unităţi noi separat şi modernizări separat, astfel încât să facem şi fabrici noi care să se lupte cu concurenţa internaţională, să facem şi export de produse.

Noi dacă prin această schemă realizăm 10 unităţi noi de panificaţie putem merge la export cu produse congelate şi chiar cu produse proaspete şi să echilibrăm balanţa comercială în domeniul nostru”, a subliniat Aurel Popescu.

Deficit de 100.000 de tone în domeniu

Acesta a precizat că deficitul din sectorul de morărit şi panificaţie este de circa 100.000 de tone de produse, însă acesta ar putea fi acoperit dacă se vor construi noi unităţi, pentru a putea exporta mai multe produse.

content-image

„Acum suntem în deficit. Noi importăm cam 200.000 tone de produse de panificaţie şi exportăm numai 100.000 de tone. Deci avem un deficit de 100.000 de tone pe care putem să-l umplem. Schema este gata, iar la Adunarea Generală ROMPAN s-a hotărât, împreună cu ministrul Agriculturii, să intrăm din iunie cu această schemă, să devină operabilă şi să primească proiecte. Sunt cereri foarte mari pentru astfel de proiecte. Prin această schemă unităţile noi vor primi până la 10 milioane de euro, cu un grad de finanţare maxim de 65% şi restul pune întreprinzătorul, iar modernizările intră cu o sumă de până la 3 milioane de euro, tot cu un grad de finanţare de 65%. Suntem pe un făgaş bun şi sperăm să începem de la anul construcţii de asemenea unităţi”, a punctat şeful ROMPAN.

Lipsa fabricilor mari, un risc în situații de criză

Organizaţia patronală a susţinut în ultimii ani construcţia unor fabrici mari de pâine în marile oraşe, pentru a se putea asigura necesarul de pâine în cazul unor situaţii neprevăzute.

content-image

„Noi am dus o politică în acest fel, pentru că, doamne fereşte de un necaz mare la nivel local sau naţional, în niciun oraş mare nu mai e o fabrică de pâine. În Bucureşti e una singură, în Cluj nu mai e niciuna, în Timişoara nu mai e nicio fabrică mare de pâine. Fabricile mici, la un necaz mare, închid şi pleacă, însă pâinea trebuie să o avem asigurată. Şi mai mult de atât, supermarketurile acestea organizează acum licitaţii internaţionale, nu mai licitează pentru Carrefour România ci pentru Carrefour sud-estul Europei. Şi atunci, ca să participi la o licitaţie ca asta, ai nevoie de unităţi mari. De exemplu, acum avem o cerere de un milion de chifle pe lună în Germania. Cine poate să facă acest lucru? Numai o fabrică mare, complet automatizată”, a explicat el.

Declinul fabricilor mari după 1989

Potrivit sursei citate, înainte de 1989, în România erau cel puţin 3-4 fabrici mari de pâine în fiecare judeţ, iar Capitala avea în fiecare sector cel puţin o unitate.

content-image

„Era întreprinderea judeţeană care avea cel puţin trei-patru fabrici de pâine pe fiecare judeţ. În Bucureşti am avut şapte fabrici mari de pâine, în fiecare sector aveam câte una, iar sectorul doi a avut două fabrici de pâine. Acum mai este una în sectorul patru şi atât. Restul sunt în afara Bucureştiului”, a adăugat Aurel Popescu.

ROMPAN, prima asociaţie constituită în România în 1990, are în prezent 140 de societăţi, care fac circa 45-50% din pâinea ţării, 70% din producţia de făină şi tot 70% din producţia de paste făinoase şi biscuiţi.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button