Alegerea sa a fost dublată de nerespectarea tuturor obligaţiilor contractuale
Federaţia Română de Canotaj informează că a luat act de decizia anunţată public de Federaţia Italiană de Canotaj, privind angajarea fostului antrenor principal al României, Antonio Colamonici. Potrivit forului român, alegerea acestuia a fost dublată de nerespectarea tuturor obligaţiilor contractuale, legate cu precădere de furnizarea tuturor datelor privind procesul de pregătire al sportivilor, potrivit news.ro
„După cei opt ani de colaborare, respectăm decizia sa de a nu semna un nou contract cu FR Canotaj, anteriorul contract expirând la data de 14 octombrie. Din păcate, alegerea sa a fost dublată de nerespectarea tuturor obligaţiilor contractuale, legate cu precădere de furnizarea tuturor datelor privind procesul de pregătire al sportivilor.
Performanţele obţinute, în ultimii zeci de ani, de canotorii români, în competiţiile europene, mondiale şi la Jocurile Olimpice, ne dau încredere că vom găsi, din nou, cele mai bune soluţii pentru ca pregătirea sportivilor tricolori să continue în cele mai bune condiţii. Le suntem recunoscători antrenorilor loturilor naţionale de canotaj, care au contribuit la extraordinarele rezultate de la Jocurile Olimpice de la Paris”, a precizat FR Canotaj.
FR Canotaj precizează că în curând va fi finalizat procesul de selecţie a noului antrenor principal.
Antonio Colamonici s-a născut la 24 iunie 1971 şi era de 7 ani antrenor al loturilor de tineret si seniori.
În septembrie, el a devenit cetăţean român, după ce a depus jurământul la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie.