Sport

Fluminense continuă demersurile pentru transferul lui Richarlison (Tottenham)


Clubul brazilian de fotbal Fluminense continuă demersurile pentru transferul atacantului Richarlison (Tottenham Hotspur), a anunţat luni preşedintele său, Mario Bittencourt, conform Xinhua, potrivit Agerpres.

Bittencourt speră că Richarlison, 27 ani, va reveni la clubul la care a jucat în 2016 şi 2017: ”Ne-am exprimat un interes formal pentru el. Ştim că va fi dificil să-l aducem înapoi, dar noi credem că ar putea fi tentat să fie mai aproape de selecţionata braziliană şi la clubul unde a excelat.”

Conform mediei braziliene, Palmeiras l-ar dori de asemenea pe atacantul brazilian, dar nu a demarat negocierile cu Spurs.

Richarlison, 27 ani, are un sezon modest la Spurs din cauza accidentărilor care i-au limitat timpul de joc la şapte meciuri în toate competiţiile şi un gol.

Internaţionalul brazilian cu 48 selecţii (20 de goluri) a jucat la Fluminense în sezoanele 2016 şi 2017, înainte de a trece la Watford şi apoi la Everton. El a ajuns în 2022 la Tottenham, unde a strâns 73 de meciuri şi 16 goluri în toate competiţiile.

Fluminense s-a clasat pe locul 13 în ultimul sezon al ligii braziliene, Serie A, cu 46 puncte din 38 de meciuri.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button