Stiri TV

Detalii despre pelerinajul de la Mănăstirea Pantocrator cu moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena


Un eveniment religios de o însemnătate excepțională pentru viața Bisericii Ortodoxe Române va avea loc în perioada 30 aprilie – 8 mai, când moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena vor fi aduse în România pentru un pelerinaj național de nouă zile. Itinerarul a fost anunțat de arhimandritul Serafim Baciu, vicar administrativ al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, într-un interviu oferit Trinitas TV.

„Pe 30 aprilie, prima oprire a moaștelor Sfintei Împărătese Elena va fi la Catedrala Patriarhală. Catedrala istorică este ocrotită de Sfinții Împărați Constantin și Elena, iar, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prima dată Sfânta va poposi aici, la București, unde Preafericirea Sa ne va acorda tuturor binecuvântarea pentru acest pelerinaj”, a declarat arhimandritul Serafim Baciu.

Credincioșii se vor putea închina sfintelor moaște în baldachinul din fața Catedralei în cursul zilei de 30 aprilie, până în jurul orei 18:00, când racla va fi purtată în procesiune spre Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman.

Sosirea moaștelor la mănăstire va avea loc în aceeași zi, la ora 19:00, unde Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va întâmpina delegația împreună cu un sobor de preoți și credincioși. Va fi oficiat un moment liturgic solemn, iar racla va fi așezată în biserica mare a mănăstirii, spre închinare permanentă.

„Va fi un flux continuu, zi și noapte, pentru a face accesul cât mai facil tuturor celor care doresc să vină și să fie pelerini și închinători la moaștele Sfintei Împărătese Elena”, a precizat vicarul administrativ.

În fiecare zi a pelerinajului, începând cu ora 8:30, va fi săvârșită slujba Acatistului, urmată de Sfânta Liturghie. Pe parcursul serilor, se vor oficia Vecernii, privegheri și alte slujbe, toate închinate Sfintei Elena și sărbătorilor pascale.

Cel mai important moment va fi Duminica Mironosițelor, pe 4 mai, când va avea loc Sfânta Liturghie Arhierească la altarul de vară, începând cu ora 9:15, precedată de o priveghere deosebită sâmbătă seara, dedicată Sfintelor Femei Mironosițe, Sfintei Maria Magdalena și Sfintei Împărătese Elena.

Pelerinajul va fi întregit de un concert de muzică bizantină organizat pe data de 3 mai, în ajunul Duminicii Mironosițelor, și de un simpozion teologic național organizat de Episcopia Alexandriei și Teleormanului la Alexandria.

Simpozionul va cuprinde trei secțiuni tematice:

– una dedicată Centenarului Patriarhiei Române,

– o alta dedicată Sinodului I Ecumenic de la Niceea (325), la împlinirea a 1700 de ani,

– și o a treia secțiune specială dedicată Sfintei Împărătese Elena.

„Vor participa invitați speciali, profesori de teologie, și vom avea onoarea să-l avem și pe domnul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, alături de mulți alții care, prin referatele lor, vor da o importanță teologică acestui moment istoric pentru România”, a declarat arhimandritul Serafim Baciu.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button