Sport

FC Barcelona, învinsă pe teren propriu în campionatul Spaniei


FC Barcelona, liderul campionatului de fotbal al Spaniei, s-a înclinat surprinzător pe teren propriu în faţa nou promovatei Leganes, scor 0-1, duminică, într-un meci din etapa a 17-a a sezonului, potrivit Agerpres.

Oaspeţii au deschis rapid scorul, prin căpitanul Sergio Gonzalez, în urma unei lovituri de colţ (4), iar apoi au reuşit să-şi păstreze acest avantaj minim pe tabelă până la final, deşi Barca a dominat cu autoritate jocul (80% posesie) şi a avut numeroase ocazii de gol, pe care nu a reuşit însă să le fructifice.

În ciuda acestui eşec, FC Barcelona a rămas pe prima poziţie a clasamentului, dar a fost egalată la puncte de Atletico Madrid, învingătoare pe teren propriu în duelul cu concitadina Getafe (1-0).

Etapa nu a fost una prea bună nici pentru marea rivală a catalanilor, Real Madrid, care a remizat sâmbătă pe terenul formaţiei românului Andrei Raţiu, Rayo Valllecano (scor 3-3) şi se află pe poziţia a treia a clasamentului, la un punct de lider, dar cu un meci mai puţin disputat.

FC Barcelona şi Atletico Madrid se vor înfrunta în runda următoare din La Liga, pe stadionul Olimpic din Montjuic, într-un meci având ca miză fotoliul de lider. Catalanii riscă să abordeze acest joc fără tânărul lor star Lamine Yamal, care a suferit o accidentare la gleznă în cursul meciului cu Leganes.

Rezultate:

Vineri

Valladolid – Valencia CF 1-0

A marcat: Anuar (20).

 

Sâmbătă

Espanyol Barcelona – Osasuna Pamplona 0-0

 

Mallorca – Girona 2-1

Au marcat: Larin (20, 51), respectiv van de Beek (7).

 

Sevilla FC – Celta Vigo 1-0

A marcat: Manuel Bueno (64).

 

Rayo Vallecano – Real Madrid 3-3

Au marcat: Unai Lopez (4), Mumin (36), Palazon (64), respectiv Fede Valverde (39), Jude Bellingham (45), Rodrygo (56).

Fundaşul Andrei Raţiu a fost integralist la Rayo Vallecano în acest meci.

 

Duminică

Atletico Madrid – Getafe 1-0

A marcat: Alexander Soerloth (69).

 

Deportivo Alaves – Athletic Bilbao 1-1

Au marcat: Joan Jordan (67), respectiv Unai Gomez (10).

 

Villarreal – Betis Sevilla 1-2

Au marcat: Baena (55), respectiv Roque Ferreira (32), Lo Celso (47).

 

Real Sociedad – Las Palmas 0-0

 

FC Barcelona – Leganes 0-1

A marcat: Sergio Gonzalez (4).

 

Clasament:

1. FC Barcelona 38 puncte (golaveraj +30)

2. Atletico Madrid 38 (+20)

3. Real Madrid 37

4. Athletic Bilbao 33

5. Mallorca 27

6. Villarreal 26

7. Real Sociedad 25




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button