Știrile Zilei

Turcia este gata să intervină militar în Siria


Turcia este gata să furnizeze ajutor militar dacă guvernul sirian condus de rebelii islamişti îi va solicita aceasta, a declarat duminică ministrul turc al apărării Yasar Güler, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Turcia este „gata să furnizeze ajutorul necesar dacă noul guvern îi va solicita aceasta”, a spus ministrul, ale cărui declaraţii au fost difuzate de presa turcă.

„Trebuie aşteptat să vedem ce va face noua administraţie (în Siria). Credem că este necesar să-i dăm o şansă”, a declarat Yasar Güler cu privire la rebelii islamişti din gruparea Hayat Tahrir al-Sham (HTS), fostă ramură siriană a Al-Qaida şi considerată teroristă de numeroase ţări occidentale.

Însă HTS a adoptat acum un discurs mai moderat, iar guvernul său interimar a insistat de mai multe ori asupra protecţiei drepturilor tuturor sirienilor, inclusiv a minorităţilor etnice şi religioase.

Noul guvern, a mai spus Yasar Güler, s-a angajat „să respecte toate instituţiile guvernamentale, Naţiunile Unite şi alte organizaţii internaţionale”, şi a promis că va semnala orice urmă de armă chimică Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button