Meteorologii ANM au emis Cod galben de ninsori și vânt puternic în trei județe
Pe lângă Cluj, încă două judeţe, Bistriţa – Năsăud şi Maramureş – intră sub avertizare Cod galben de ninsoare şi vânt puternic începând cu ora 21.00 şi până la ora 2.00 noaptea.
Meteorologii au emis, sâmbătă seară, o avertizare cod galben de ninsoare şi vânt puternic pentru zona montană înaltă a judeţului Cluj. Potrivit meteorologilor, vântul va sufla cu viteză de până la 85 de km/h, iar vizibilitatea va fi sub 100 de metri. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări similare şi pentru judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă seară, o avertizare de ninsoare şi vânt puternic, începând de la ora 21.00, şi pentru judeţele Bistriţa – Năsăud şi Maramureş.
Potrivit meteorologilor, în zonele montane din aceste două judeţe, la altitudini de peste 1.800 de metri, ninsoarea va fi însoţită de vânt cu viteza la rafală de 70-85 km/h, reducând vizibilitatea sub 100 de metri
Avertizarea Cod galben este valabilă până la ora 2, în noaptea de sâmbătă spre duminică.
ŞTIREA INIŢIALĂ
Avertizarea meteo emisă sâmbătă seară de către meteorologi intră în vigoare la ora 20:00 şi este valabilă până la ora 2:00, în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Codul galben a fost emis pentru zona de munte de peste 1.800 de metri, din judeţul Cluj. Meteorologii avertizează că în intervalul menţionat mai sus va ninge, iar ninsoarea va fi însoţită de vânt cu viteza la rafală de 70-85 km/h, fapt ce reduce vizibilitatea la sub 100 de metri.