Edoardo Bove a fost externat după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru implantarea unui defibrilator
Mijlocaşul Fiorentinei, Edoardo Bove, a fost externat după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru implantarea unui defibrilator, după ce recent s-a prăbuşit în timpul unui meci din Serie A, a anunţat vineri agenţia de presă ANSA.
Bove s-a prăbuşit pe teren în timpul meciului de pe teren propriu dintre Fiorentina şi Inter Milano, la 1 decembrie, ceea ce a dus la abandonarea partidei. El a fost supus unei operaţii marţi.
Defibrilatorul cardiac implantabil (ICD), un tip de stimulator cardiac care poate preveni un stop cardiac fatal prin administrarea unui şoc pentru a restabili un ritm cardiac normal, nu este permis în Serie A.
Potrivit presei italiene, jucătorul în vârstă de 22 de ani va putea decide dacă i se va îndepărta dispozitivul, ceea ce i-ar permite să revină în prima ligă italiană.
Christian Eriksen nu a putut continua să joace pentru Inter Milano după ce i s-a montat un ICD în urma unui stop cardiac în timpul unui meci de la Campionatul European, în 2021.
Danezul a ajuns ulterior la Brentford, după ce clubul din Serie A i-a reziliat contractul.