Real Madrid încearcă să-l reconstruiască mintal pe Mbappe în timp record
„Terapie urgentă la cel mai înalt nivel”, scrie Marca şi prezintă modul în care Real Madrid a făcut tot ce i-a stat în putinţă în ultimele ore pentru ca atacantul Kylian Mbappé să fie în cea mai bună stare mentală posibilă după cartonaşul roşu primit la meciul cu Deportivo Alavés şi înaintea manşei secunde cu Arsenal, din sferturile Ligii Campionilor, potrivit news.ro.
Eliminarea din campionat vine într-un moment delicat pentru Real Madrid, care încă speră să-şi revină după înfrângerea cu 3-0 suferită săptămâna trecută cu Arsenal pe Emirates Stadium, în Liga Campionilor.
Astfel, Florentino Pérez şi Carlo Ancelotti ar fi decis să vorbească cu atacantul francez pentru a-l linişti, a-l readuce în ritm, a-i reaminti că toată lumea de la club a fost întotdeauna alături de el şi a-l face să înţeleagă că au nevoie de cea mai bună versiune a sa pentru a avea vreo speranţă de a câştiga Liga Campionilor în acest sezon.
Preşedintele madrilen şi antrenorul italian ar dori să se asigure că atacantul se concentrează exclusiv asupra jocului său şi nu se lasă dus de val, aşa cum a făcut-o împotriva lui Alavés.
Kylian Mbappé are 32 de goluri în 48 de meciuri în acest sezon. Dar în prezent este într-o formă slabă: ultimul său gol a fost marcat pe 29 martie, împotriva lui Leganés, în campionat.
În Liga Campionilor, el nu a reuşit să înscrie (cu excepţia loviturilor de departajare) în dubla cu Atlético Madrid din optimile competiţiei.