Un atac israelian asupra unei locuințe din nordul Fâșiei Gaza ar fi provocat moartea a 19 persoane
Un atac aerian israelian care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri în nordul Fâșiei Gaza a provocat moartea a cel puțin 19 persoane, au declarat oficialii medicali și agenția de apărare civilă, citați de BBC, notează Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Protecției civile, Mahmoud Bassal, a declarat pentru agenția de presă AFP că mai multe rachete au lovit o casă cu trei etaje din apropierea spitalului Kamal Adwan din orașul Beit Lahia.
Zeci de persoane ar fi locuit acolo și multe ar fi încă prinse sub dărâmături, a adăugat el. Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au confirmat că au desfășurat o lovitură care a vizat un „terorist” Hamas aflat în apropiere de Kamal Adwan, dar au pus sub semnul întrebării numărul de morți raportat.
Forțele israeliene au lansat o ofensivă terestră majoră în unele părți din nordul Fâșiei Gaza la 6 octombrie, afirmând că împiedică gruparea Hamas să se regrupeze acolo.
ONU a declarat marți că Beit Lahia, dar și orașele Beit Hanoun și Jabalia, aflate în apropiere, se află sub un asediu israelian major și că aproape niciun ajutor umanitar nu a fost livrat timp de 66 de zile.