Războiul din Ucraina va continua până la atingerea obiectivelor prin luptă sau negocieri
Kremlinul a declarat marţi că războiul din Ucraina va continua până când obiectivele stabilite de preşedintele Vladimir Putin vor fi atinse prin acţiune militară sau prin negocieri, informează Reuters, conform AGERPRES.
Putin a cerut Ucrainei să renunţe la ambiţia de a adera la NATO şi să se retragă complet din patru regiuni ale ţării pe care Rusia le-a revendicat ca fiind ale sale. Kievul a respins aceste condiţii, spunând că ar echivala cu o capitulare.
„Operaţiunea militară specială se va încheia atunci când toate obiectivele stabilite de preşedinte şi comandantul suprem vor fi atinse”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, folosind expresia Moscovei pentru conflict.
„Aceste obiective pot fi atinse ca urmare a operaţiunii militare speciale sau ca urmare a negocierilor relevante”, a adăugat el.
Peskov a spus că în prezent nu sunt în curs de desfăşurare discuţii între Moscova şi Kiev, deoarece „partea ucraineană refuză orice negociere”.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a pledat luni pentru o soluţionare diplomatică a războiului şi a avansat ideea ca trupele străine să fie desfăşurate în Ucraina până când aceasta va putea adera la NATO.
Planul de pace în 24 de ore
Donald Trump a spus de mult timp că, odată ajuns la putere, va pune capăt conflictului de aproape trei ani în „24 de ore”, stârnind îngrijorări în Ucraina, care se teme că va fi presată să accepte concesii teritoriale semnificative în faţa Rusiei în schimbul păcii.
Duminică, preşedintele ales al SUA a cerut o „încetare imediată a focului”, scriind pe platforma sa Truth Social că Zelenski este gata să „facă o înţelegere şi să pună capăt acestei nebunii”.