Sport

Matteo Berrettini, ambasador al tenisului pentru Fondul de Investiţii Publice al Arabiei Saudite


Fondul de Investiţii Publice (PIF) al Arabiei Saudite l-a numit pe Matteo Berrettini drept ambasador al tenisului din această ţară, un rol în care italianul va urmări să contribuie la dezvoltarea următoarei generaţii de jucători şi la promovarea sportului la nivel global, transmite Reuters.

PIF a făcut incursiuni semnificative în tenis în ultimele luni, devenind partener oficial de denumire al clasamentului mondial masculin şi feminin, precum şi partener la mai multe turnee.

”Unul dintre rolurile mele este să inspir următoarea generaţie, tinerii, copiii”, a spus fostul număr şase mondial într-un videoclip postat luni pe reţelele de socializare. ”Împreună cu PIF voi putea face asta. Acesta este unul dintre cele mai grozave lucruri pe care le pot face”, a adăugat Berrettini.

În ianuarie, Rafael Nadal a fost numit ambasador al Federaţiei Saudite de Tenis, spaniolul spunând că este dornic să ajute la formarea copiilor şi să crească interesul pentru acest sport.

Berrettini, finalist la Wimbledon 2021, va promova, de asemenea, incluziunea şi va crea oportunităţi la toate nivelurile sportului, a adăugat PIF într-un comunicat.

Activiştii pentru drepturile femeilor şi membrii comunităţii LGBTQ au acuzat Arabia Saudită că utilizează sportul pentru a-şi cosmetiza imaginea în domeniul drepturilor omului, prin investiţii uriaşe în fotbal, Formula 1 şi golf, printre altele.

Arabia Saudită neagă acuzaţiile de încălcare a drepturilor omului şi susţine că îşi protejează securitatea naţională prin legile sale.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button