Elevii de liceu din România se așteaptă la salarii ‘babane’ când se vor angaja. ‘De la 2.000 în sus. De euro’
Elevii din România au așteptări salariale foarte mari pentru momentul în care se vor angaja. Un târg de cariere din Bistrița îi ajută pe viitorii absolvenți de liceu să își găsească facultatea potrivită.
Zeci de facultăți din 11 județe din țară, dar și reprezentanți din Ministerul de Interne sau Armată au venit la muzeul din Bistrița pentru a-și prezenta ofertele. Tinerii au venit în număr mare pentru a afla informații utile care îi vor ajuta să își croiască viitorul, conform știrileprotv.ro.
„Ne bazăm, în primul rând, pe istoricul universității noastre, care este o universitate cu tradiție. Le asigurăm condițiile de cazare în spații cât se poate de moderne care au fost îmbunătățite foarte mult în ultimii ani”, a spus un reprezentant de la Universitatea Lucian Blaga, Sibiu.
Unii elevi din anii terminali au decis deja un vor să studieze și au analizat cu mare atenție ofertele de la târgul de cariere.
„Cea de poliție, îmi place mult rău de tot. Salariu mare, ieși la pensie repede”, a spus un tânăr.
Ce salarii vor tinerii
Cât despre așteptările salariale ale elevilor, aceștia vor salarii mari care să le poată asigura un trai decent.
„Mă atrage mult Universitatea Politehnică din Timișoara, pe partea de chimie. Eu am vrut ceva mai diferit. Salariul-undeva cam minimum 5.000 lei ca să poți duce o viață destul de bună, să fie ok”, a spus un tânăr.
„De la 2000 în sus mi-ar plăcea. De euro”, a declarat un altul.
Târgul de cariere este organizat în parteneriat cu inspectoratul școlar județean.
„Vrem să aducem elevilor bistrițeni și din întreg județul oferta educațională a cât mai multor universități din țară, astfel încât să le fie mai ușor să se decidă. E practic o comparație ce au de oferit aceste universități elevilor care ar putea să le calce pragul”, a spus organizatorul evenimentului.
Târgul de cariere din Bistrița este deschis până joi, iar intrarea este liberă.