Ce ar lua bun Elena Lasconi de la foștii președinți pe care i-a avut România: ‘Să vă răspund simplu’
Candidata USR la prezidențiale Elena Lasconi a vorbit joi seară, la TVR, întrebată ce ar lua bun de la foștii președinți pe care i-a avut România și ce nu ar lua, despre rolul de mediator al unui președinte.
„Atunci când copilului nu-i convine ceva și trântește ușa sau bunicului în casă, la fel, nu îi convine că nepotul tocmai a trântit ușa. Cine este mediatorul în casă, dacă nu femeia? Eu cred că am în sânge asta și cred că pot să fiu președintele care poate și știe să medieze între instituțiile statului, dar și între instituțiile statului și cetățeni.
Aș lua, ca să vă răspund simplu, de la toți președinții partea asta bună că fiecare dintre ei a construit câte puțin ca noi să ajungem astăzi să trăim în UE și să facem parte din NATO. Adică să trăim în cea mai bună alianță din punct de vedere economic, astfel încât să avem școli, spitale, autostrăzi, canalizare, apă prin fonduri europene (…) Apreciez la toți președinții care au fost, de după Revoluție până acum, faptul că au înțeles că drumul nostru este drumul UE, adică al prosperității, și al NATO”, a spus Lasconi.