Stiri TV

Bolojan, după formarea coaliției de guvernare pro-europene


Liderii PSD, PNL, UDMR, USR și Minoritățile Naționale au adoptat o Rezoluție Comună și au decis formarea unei coaliții pro europene ”. Noul lider al PNL, Ilie Bolojan, susține că faptul că toate partidele au stat la masă, după toate invectivele care s-au aruncat în timpul campaniei, a fost ‘un exercițiu de umilință pentru fiecare’.

„Până duminică, toți oamenii responsabili din politică trebuie să își onoreze funcțiile pe care le au. Trebuie să lucreze pentru România în aceste zile. Apoi, după aceste prezidențiale, sunt niște termene care decurg din lege pentru formarea Parlamentului, a Guvernului, și se va ajunge la programul de guvern, proiecte, ce avem de făcut. A fost un vot pulverizat.

Aritmetica parlamentară a obligat partidele să formeze o coaliție din mai multe blocuri, și e cu atât mai complicat de ajuns la un numitor comun. Faptul că au stat la masă după „dușul rece” și după ce s-au înjurat arată că sunt raționali, că au conștientizat situația în care suntem, că nu s-a pus problema unor funcții. Cred că e important ca această coaliție, care va începe negocierile de săptămâna viitoare, să facă un grafic de punere în practică a proiectelor cât mai clar, să urmărească reforma lumii politice, a statului, și să creeze condiții de dezvoltare pentru țara noastră, o țară sigură, respectată în Europa“, a declarat Ilie Bolojan pentru Pro TV.

El a punctat că a fost un exercițiu care probabil va contribui la asumarea lecției pe care clasa politică o are de învățat, după turul 1 la prezidențiale și nu numai.

„Inevitabil, în pasul 2 se va ajunge și la reprezentarea fiecărui partid. PNL va susține oameni profesioniști, care au în spate rezultate. E o gravă eroare să numești niște oameni pe baza declarațiilor pe care le fac. Pe un om îl recunoști nu după vorbe, ci după fapte.

Dacă există un guvern stabil, faptul că toate partidele au stat la masă, după o campanie electorală grea, a fost un exercițiu de umilință pentru fiecare. Și-au dat seama că nu e bine să te înjuri, să atunci cu invective și cred că vom fi cu toții mai raționali și civilizați. Dacă există încredere între partide, aceasta se transferă în rândul oamenilor. Dacă partidele se demonizează și își aruncă invective, nu pot genera încredere“, a afirmat Bolojan.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button