Știrile Zilei
‘Un biet impostor / Azi spune una, mâine spune alta, dar în spatele lui este Rusia’
Primarul capitalei, Nicuşor Dan, a dat joi un mesaj privind turul doi al alegerilor prezidenţiale, arătând că, deşi clasa politică din România merita o lecţie, experimentul pe care îl trăim de două săptămâni riscă să ne ia din UE şi NATO şi să ne ducă în ghearele Rusiei şi a unor băieţi deştepţi. Primarul arată, despre Călin Georgescu, că este un biet impostor, care şi-a falsificat biografia, azi spune una, mâine spune alta, dar în spatele lui este Rusia şi în spatele lui sunt nişte băieţi deştepţi, cei care i-au plătit campania şi singura alegere înţeleaptă este Elena Lasconi.
„Clasa politică din România merita o lecţie, numai că experimentul pe care noi îl trăim de două săptămâni riscă să ne ia din UE şi din NATO şi să ne ducă în ghearele Rusiei şi a unor băieţi deştepţi”, arată Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook.
El arată că „nu e vorba de Călin Georgescu”.
„El este un biet impostor, şi-a falsificat biografia, azi spune una, mâine spune alta, dar în spatele lui este Rusia şi în spatele lui sunt nişte băieţi deştepţi, cei care i-au plătit campania pe care noi am văzut-o”, a subliniat Nicuşor Dan.
„În condiţiile date, singura alegere înţeleaptă este Elena Lasconi şi eu sunt convins că suntem destui oameni raţionali, în România, ca să ducem ţara asta în direcţia corectă”, este mesajul primarului Capitalei.