‘Ecartul între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit la 5.000 de voturi’ / Ce spune USR despre un premier de la PSD
Marcel Ciolacu a pierdut 2.300 de voturi față de prima numărătoare, iar ecartul între acesta și Elena Lasconi s-a mărit la aproximativ 5.000 de voturi, a declarat duminică, vicepreședintele USR, Ionuț Moșteanu.
Moșteanu a adăugat, într-o intervenție la Digi 24, că partidul așteaptă rezultatele finale din turul 1 al alegerilor prezidențiale și va lua deciziile necesare după decizia Curții Constituționale.
„Așteptăm turul 2 al prezidențialelor și vom vedea ce se întâmplă. Decizia și discuțiile vor veni după ce Curtea Constituțională va emite verdictul”, a spus Moșteanu.
El a subliniat că, dacă turul 1 va fi validat, se va relansa „microcampania pentru turul 2”, iar Elena Lasconi va contacta toți liderii partidelor pentru a coordona strategia.
Dominic Fritz a declarat la același post de televiziune, întrebat fiind dacă Elena Lasconi va pune un premier de la PSD, având în vedere rezultatele de la parlamentare, că: „Este important ca Elena Lasconi să devină președinte. Asta este prioritatea nu doar a noastră. Acum nu împărțim posturi. Prioritatea este să ne asigurăm că avem un președinte pro-european și apoi să ne asigurăm că avem o majoritate în Parlament pentru a avea niște reforme mult așteptate de către români. Să tăiem din cheltuielile statului. Vom avea discuții cu toată lumea cum putem să ajungem la aceste reforme”.