‘Vinul nu rezolvă problemele, dar nici apa’
O deputată PNL se promovează într-un mod cel puțin inedit în ultima zi de campanie. Într-o perioadă în care toată țara este cu ochii pe alegerile prezidențiale, Claudia Benchescu-Pecingină promovează băuturile alcoolice.
Deputata PNL s-a filmat în timp ce alegea un vin, iar la final a tras concluzia: „Vinul nu rezolvă problemele, dar nici apa. Hai să fim sănătoși!”
Claudia Benchescu este soția deputatului PNL Gheorghe Pecingină și fosta soție a fostului deputat PNL și fost ministru Mihai Voicu.
În vârstă de 38 de ani, Claudia Benchescu a ajuns în Parlamentul României în februarie 2024, reușind să ajungă astfel într-o funcție de demnitar după trei rânduri de alegeri. A candidat în 2014, apoi în 2019, ambele alegeri europarlamentare, și din nou în 2020, de această dată pentru un mandat de deputat de Buzău. A ajuns în Parlament după demisia lui Gabriel Ioan Avramescu.
Claudia Benchescu este absolventă de ASE, în anul 2008. A fost consilier la cabinetul de europarlamentar al lui Daniel Dăianu, până în februarie 2010. A fost în același timp și consiliera europarlamentarei Renate Weber.. În aceeași perioadă, începând cu 2009 și până în 2012, a lucrat și în cadrul PNL ca analist, apoi consilier parlamentar.