Lideri ai Dreptei Unite au prezentat priorităţile pentru diaspora la o întâlnire cu românii din Marea Britanie şi Italia
Lideri ai Dreptei Unite s-au întâlnit cu românii din Marea Britanie şi Italia pentru a le prezenta priorităţile pentru diaspora, informează, duminică seară, un comunicat transmis de Alianţa Dreapta Unită.
Potrivit sursei citate, preşedintele USR, Cătălin Drulă, preşedintele PMP, Eugen Tomac, candidat la alegerile europarlamentare, alături de Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii şi candidat Dreapta Unită pentru Parlamentul European, şi Iulian Lorincz, deputat USR şi preşedintele USR Diaspora, au fost zilele acestea prezenţi în Marea Britanie şi în Italia, unde au vorbit despre priorităţile alianţei pentru românii plecaţi în afara ţării şi despre planul pentru 2024.
„În cadrul evenimentelor organizate în Londra şi Roma, preşedintele USR, Cătălin Drulă, a împărtăşit viziunea partidului pentru o Europă în care românii sunt respectaţi şi valorizaţi”, arată comunicatul menţionat.
Drulă a reamintit de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), conceput de USR, subliniind faptul că prin PNRR au fost obţinute fondurile pentru Autostrada A7.
„Cât am fost în Guvern, în opt luni, înainte să fim daţi afară, am conceput PNRR. Pentru Moldova, în PNRR, am adus bani pentru A7, bani gratis”, a spus Drulă, conform comunicatului.
De asemenea, acesta a subliniat şi nevoia unui preşedinte al ţării care să înţeleagă şi să susţină lupta pentru reformă şi integritate.
„Anul acesta trebuie să avem un preşedinte care să fie un om curajos, drept, care să fie de partea oamenilor care luptă pentru modernizarea ţării, nu de partea mafiei. (…) De aici, de la Roma, le-am mai transmis un mesaj lui Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă şi Klaus Iohannis: aşa cum l-am pensionat pe Rădoi în doar trei luni, cât am fost ministrul Transporturilor, la fel se va întâmpla şi cu cei trei care astăzi se cred veşnic în funcţii. Este anul care va da direcţia României. Nu îi lăsăm să ne fure viitorul”, a conchis acesta.
Totodată, în comunicat se menţionează că una dintre priorităţile Dreapta Unită pentru Parlamentul European este apărarea drepturilor românilor lucrători în Europa la venituri şi pensii decente.
„Europarlamentarii Dreapta Unită vor acorda o atenţie prioritară iniţiativelor UE privind munca, formarea profesională, reconversia profesională şi pensia. În actuala legislatură parlamentară, USR a avut mai multe legi în Parlament pentru sprijinirea Diasporei, precum: servicii consulare online, recunoaşterea paşaportului ca act de identitate, legea care să asigure o reprezentare corectă a Diasporei în Parlament, introducerea votului electronic în legislaţie, dar şi legi pentru protejarea muncitorilor români şi victimelor traficului de persoane. O altă lege depusă în Parlamentul României a vizat accesul la cursuri de limba română în străinătate”, precizează sursa citată.