‘Mulți au impresia că știu care e relația dintre noi’
Oana, fiica Elenei Lasconi, a transmis primul mesaj de susținere pentru mama sa, care a ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Oana a subliniat cât de mult o admiră pe mama sa pentru sacrificiile făcute de-a lungul anilor și pentru determinarea ei de a lupta pentru un viitor mai bun. „Nu se mai poate așa! E timpul pentru un nou capitol”, spune Oana într-o postare pe Instagram.
„Eu am votat-o pe mama mea, Elena Lasconi, de care sunt incredibil de mândră. Este SINGURUL candidat care chiar vrea să fie președintele tuturor!
Mulți au impresia că știu care e relația dintre noi și câte sacrificii a făcut pentru mine, însă e doar o impresie. Mama este cel mai muncitor și generos om pe care l-am cunoscut vreodată. Doar eu și cei din jurul ei știm de câte ori a dat de mâncare la toată lumea, cum a fost acolo pentru ceilalți chiar și la miezul nopții, cum a supraviețuit de la salariu la salariu chiar dacă era persoană publică, pentru că pentru ea nu a contat niciodată banul.
Eu prioritizez viața umană înaintea banului nu degeaba, ci pentru că astea sunt lecțiile pe care le-am învățat de la familia Lasconi. Când mă uitam la meciuri de fotbal seara cu bunicul meu, tatăl mamei, îl întrebam: „Cu cine ții?”, el zicea „Cu cei mai slabi, că ei au nevoie cel mai mult”.
În perioada asta au apărut multe minciuni despre mama și, într-un fel, tocmai asta ne demonstrează de ce este atât de important să o susținem! Trebuie să scăpăm de această mafie PSD-PNL care ține România în loc și să alegem un președinte care-i respectă pe toți. Nu se mai poate așa! E timpul pentru un nou capitol”, este mesajul postat de Oana Lasconi pe Instagram.
Elena Lasconi de la USR şi independentul Călin Georgescu se vor confrunta în turul doi al alegerilor prezidenţiale din România, la 8 decembrie.