Sport

Ruben Amorim, deranjat că Ed Sheeran l-a întrerupt în timpul analizei meciului Manchester United


În timp ce analiza remiza dintre Manchester United şi Ipswich (1-1), la finalul primului său meci pe banca „diavolilor roşii”, antrenor Ruben Amorim a fost întrerupt de artistul Ed Sheeran, lucru care nu prea i-a fost pe plac, potrivit news.ro

Invitat în platoul Sky Sports pentru a analiza primul rezultat al echipei sale, un egal 1-1 la Ipswich duminică, portughezul a fost întrerupt pentru câteva secunde de apariţia lui Ed Sheeran, superstarul cântăreţ şi acţionar la Ipswich.

Autorul hit-ului „Shape of You” l-a salutat pe consultantul şi fostul jucător Jamie Redknapp în timpul discursului lui Amorim. Acesta din urmă, în mod clar, nu a fost prea încântat. „Nu cred că vrea să vorbească cu mine”, i-a spus Ed Sheeran prezentatoarei când aceasta l-a introdus în platou. „Nu, nu vreau”, a mormăit Amorim, cu un zâmbet uşor enervat.

Moment when Ed Sheeran gatecrashed Ruben Amorim’s post-match interview.

Don’t care who he is, but think this was so rude and disrespectful.

Couldn’t just waited for the interview to finish. pic.twitter.com/gz6JyOZLna

După ce a schimbat câteva momente cu Redknapp, starul britanic a părăsit în cele din urmă platoul. Dar intervenţia sa a fost criticată pe scară largă şi calificată drept lipsită de respect de către fanii de pe reţelele de socializare. Ruben Amorim, pe de altă parte, nu a insistat asupra acestui subiect.

Cu toate acestea, el şi-a încheiat discursul spunând cât de surprins a fost să descopere numeroasele obligaţii mediatice cu care a trebuit să se confrunte de la numirea sa.

„Săptămâna aceasta, am vorbit mai mult decât am făcut-o în paisprezece ani de sport. Când vorbeşti prea mult şi nu câştigi, este foarte greu pentru toată lumea. Eu vreau doar să lucrez cu jucătorii mei, nimic mai mult. Dar înţeleg că lucrurile sunt diferite aici”, a adăugat Amorim.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button