Știrile Zilei

Scandal într-o secție de votare din Capitală


Scandal cu amenințări între membrii unei secții de votare din Capitală. În jurul orei 9.50, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 18 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi fost amenințată de către altă persoană, în cadrul unei secții de votare din Sectorul 5.

„Polițiștii din cadrul subunității s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, persoanele imiplicate în eveniment fiind identificate. În cauză, se efectuează cercetări cu privire la stabilirea situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 18 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare”, transmite Poliția Capitalei.

Potrivit unor surse oficiale, un membru al Biroului Electoral de circumscripție Sector 5 i-ar fi făcut observație președintelui secției de de votare în cauză, cu privire la faptul că iese cam des din secția de votare. Ulterior, a izbucnit un conflict verbal, iar președintele secției de votare l-ar fi amenințat cu acte de violență pe membrul Biroului Electoral Sector 5.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button