Cine a primit aprobare pentru sondaje de tip exit-poll
Biroul Electoral Central pentru alegerea preşedintelui României a decis acreditarea a patru case de sondare pentru efectuarea de exit-poll-uri, la nivel naţional, pe 24 noiembrie, la primul tur de scrutin, şi pe 8 decembrie, la cel de-al doilea tur al prezidenţialelor.
Potrivit unor decizii BEC, au fost acreditate să efectueze sondaje de opinie la ieşirea de la urne, la nivel naţional, la alegerile pentru preşedintele României:
- Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS
- Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE
- The Center for International Reserch and Analyses
- ARA Public Opinion SRL
Operatorii de sondaj au acces, în baza acreditării date de BEC, în imobilele în care funcţionează secţiile de votare, în curţile acestora, în intrările în curţi, în jurul sediilor secţiilor de votare, precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 500 de metri, fără a avea acces în interiorul încăperilor în care sunt organizate secţiile de votare.
De asemenea, operatorii de sondaj au obligaţia de a nu tulbura liniştea şi ordinea publică şi de a nu interveni în niciun mod în organizarea şi desfăşurarea alegerilor.
Primul tur al alegerilor prezidenţiale are loc duminică, iar cel de-al doilea – peste două săptămâni, pe data de 8 decembrie.
Aproape 180 de acreditări în vederea observării alegerilor
Aproape 180 de acreditări au fost eliberate de Autoritatea Electorală Permanentă în vederea observării alegerilor prezidenţiale, cele mai multe fiind solicitate de asociaţii şi fundaţii.
”În vederea observării alegerilor pentru preşedintele României, Autoritatea Electorală Permanentă a eliberat 178 de acreditări, cele mai multe fiind solicitate de asociaţii şi fundaţii. Asociaţiile şi fundaţiile interne şi-au arătat în număr mare interesul pentru scrutinul prezidenţial din România – 58 de instituţii au solicitat acreditări”, a informat AEP.
Autoritatea Electorală Permanentă a acreditat şi 88 de observatori internaţionali.
”Aceştia şi-au arătat în număr mare interesul pentru scrutinul prezidenţial din România”, se arată pe pagina de Facebook a AEP.
De asemenea, au fost acreditaţi 32 de jurnalişti străini, reprezentanţi ai MTVA, European Pressphoto Agency (EPA), Agence France-Presse (AFP), Associated Presse (AP), Reuters, Bloomberg, Bulgarian News Agency (BTA).
Potrivit legii, persoanele acreditate pot asista la operaţiunile electorale în ziua votării, începând cu ora 6,00 şi terminând cu momentul încheierii şi semnării de către membrii Biroului electoral al secţiei de votare a procesului-verbal de constatare a rezultatelor votării în secţia respectivă, precum şi la operaţiunile efectuate de Birourile electorale pentru votul prin corespondenţă.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, reprezentanţii mass-media şi observatorii nu pot interveni în niciun mod în organizarea şi desfăşurarea alegerilor, având numai dreptul de a sesiza în scris preşedintele Biroului electoral în cazul constatării unei neregularităţi.
Filmarea şi/sau fotografierea locurilor publice din sediul Biroului electoral pentru votul prin corespondenţă, din zona de votare sau din localul secţiei de votare, după caz, vor/va putea fi efectuate/efectuată fără a aduce atingere secretului votului şi cu respectarea dispoziţiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
”Precizăm că orice act de propagandă electorală, precum şi încălcarea în orice mod a actului de acreditare atrag aplicarea sancţiunilor legale, suspendarea acreditării de către biroul electoral care a constatat abaterea, iar în ziua votării îndepărtarea imediată a persoanei respective din secţia de votare”, a precizat AEP.
BEC va prezenta duminică datele privind prezenţa alegătorilor la urne; luni – rezultate parţiale/finale
Biroul Electoral Central pentru alegerea preşedintelui României va prezenta duminică datele privind prezenţa cetăţenilor români la urne la primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Potrivit deciziei BEC, datele privind prezenţa la alegerile prezidenţiale vor fi prezentate public duminică după cum urmează:
* la ora 9,30 – pentru ora 9,00;
* la ora 15,30 – pentru ora 15,00;
* la ora 21,30 – pentru ora 21,00 (când este programată închiderea urnelor).
De asemenea, BEC va prezenta rezultate parţiale sau finale ale alegerilor, după caz, luni – la ora 9,30 pentru ora 9,00; la ora 12,30 pentru ora 12,00.
Pe pagina de internet www.prezenta.roaep.ro se publică în mod constant, pe toată perioada în care sunt deschise secţiile de vot, date privind prezenţa alegătorilor la urne colectate din SIMPV, iar duminică, după ora 21,00 (ora României) – datele privind centralizarea rezultatelor alegerilor colectate din SICPV.
La adresa www.prezenta.roaep.ro se publică în timp real, după închiderea secţiilor de votare, în baza informaţiilor furnizate de SICPV, date provizorii, parţiale şi finale privind rezultatele alegerilor, se precizează în decizia BEC.
„La solicitarea scrisă a organizaţiilor neguvernamentale acreditate să observe alegerile pentru preşedintele României din anul 2024, a instituţiilor mass-media sau a reprezentaţilor competitorilor electorali, Autoritatea Electorală Permanentă va pune la dispoziţia acestora adresa şi datele necesare accesării unui portal web prin intermediul căruia aceştia vor putea descărca manual sau automat fişiere cu datele privind prezenţa şi a celor înscrise în procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării actualizate la intervale de cel mult 10 minute. Datele înscrise în procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării se vor publica pe 24 noiembrie, începând cu ora 21,00 (ora României)”, se mai precizează în documentul citat.
Secţiile de votare din România se deschid duminică, la ora 7,00, şi se închid la ora 21,00. Alegătorii care se află deja în incinta secţiei de votare la ora închiderii, precum şi cei care stau la coadă în afara secţiei pentru a intra şi vota îşi pot exercita dreptul de vot până la ora 23,59.
În diaspora votarea a început vineri, la ora 12,00, iar secţiile vor fi deschise până duminică seara, la ora locală 21,00. Procesul de votare se poate prelungi, de asemenea, până aproape de miezul nopţii, pentru a permite tuturor celor prezenţi la secţie sau la rând să îşi exprime opţiunea electorală.