Știrile Zilei

ce spune că aşteaptă de la Donald Trump


Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei cu ţara sa s-ar putea încheia anul viitor şi că aşteaptă propunerile preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, privind rezolvarea conflictului, relatează CNN, citat de news.ro.

„În ceea ce priveşte momentul în care războiul se va încheia … atunci când Rusia doreşte ca acest război să se încheie. Când America va avea o poziţie mai puternică. Când Sudul Global va fi de partea Ucrainei şi de partea încheierii războiului”, a declarat Zelenski la o conferinţă privind securitatea alimentară, potrivit agenţiei de ştiri de stat Ukrinform. „Nu va fi o cale uşoară, dar sunt încrezător că avem toate şansele să o facem anul viitor”.

„Suntem deschişi la propunerile liderilor din ţările africane, din Asia şi din statele arabe. De asemenea, vreau să aud propunerile noului preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Cred că le vom vedea în ianuarie şi vom avea un plan pentru a pune capăt acestui război”, a adăugat el.

Săptămâna trecută: Zelenski a declarat pentru radiodifuzorul public ucrainean Suspilne că războiul se va încheia „mai repede” atunci când Donald Trump va prelua funcţia de preşedinte, adăugând: „Trebuie să facem totul pentru a ne asigura că războiul se încheie anul viitor prin mijloace diplomatice”.

Trump a pus la îndoială continuarea ajutorului SUA pentru Kiev şi a afirmat în mod repetat că războiul nu ar fi început dacă el ar fi fost preşedinte. În iulie, el a declarat că ar putea rezolva războiul într-o singură zi, fără să spună cum ar face acest lucru.

 




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button