UniCredit Bank a atras 750 milioane de lei printr-o nouă emisiune de obligaţiuni corporative
UniCredit Bank a finalizat o nouă emisiune de obligaţiuni corporative în lei, negarantate, de rang senior, cu maturitatea de 5 ani şi un cupon fix plătibil anual de 7,67%, a anunţat vineri banca, potrivit Agerpres.
„Prin oferta derulată în 19 noiembrie 2024 şi adresată exclusiv investitorilor calificaţi, banca a atras 750 milioane de lei, sumă semnificativ mai mare faţă de suma fixată iniţial de 550 milioane de lei”, se menţionează în comunicat.
Conform sursei citate, pentru UniCredit Bank este cea mai mare emisiune de obligaţiuni finalizată pe piaţa locală.
„Este al treilea an consecutiv în care finalizăm cu succes o emisiune de obligaţiuni pe piaţa de capital românească, dovedind astfel încă o dată angajamentul nostru ferm de a contribui la dezvoltarea pieţei de capital din România şi de a deveni o prezenţă constantă în calitate de emitent. Suma atrasă ne permite să continuăm să oferim soluţii inovative de finanţare clienţilor noştri”, a afirmat Mihaela Lupu, directorul general al UniCredit Bank.
Emisiunea urmează să fie listată la Bursa de Valori Bucureşti în perioada următoare şi, alături de celelalte două emisiuni finalizate în 2022 şi 2023, contribuie la îndeplinirea planului de diversificare a surselor de finanţare ale băncii şi, totodată, facilitează accesul la finanţare pentru clienţi.
Intermediarul emisiunii a fost Alpha Bank România, iar casa de avocatură Clifford Chance Badea a asigurat consultanţa juridică.
UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit, o bancă comercială pan-europeană cu o ofertă unică de servicii în Italia, Germania, Europa Centrală şi de Est. Banca răspunde unei game variate de nevoi a clienţilor săi printr-o reţea de parteneri specializaţi: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Services, UniCredit Insurance Broker.