Sport

Maratonul de la Miami va înregistra o participare record la ediţia din 2025


Ediţia 2025 a maratonului de la Miami, prevăzută pe 2 februarie, va înregistra un record istoric de participare, cu peste 29.000 de alergători interesaţi de cursă, au anunţat miercuri organizatorii, conform EFE, potrivit Agerpres.

Această cerere fără precedent de a participa la eveniment a generat o listă de aşteptare de aproape 11.000 de alergători, pe lângă cei 18.500 de sportivi care au obţinut deja o înscriere în cursa americană.

”Este minunat să vezi că pasiunea pentru alergare creşte, mai ales în rândul generaţiilor tinere care caută o conexiune. Maratoanele oferă combinaţia perfectă de fitness, comunitate şi realizare”, a declarat Frankie Ruiz, cofondatorul Maratonului de la Miami şi directorul de curse al Life Time, într-un comunicat.

Creşterea cererii pentru maratonul de la Miami se aliniază cu popularitatea tot mai mare a curselor de distanţă lungă, cum ar fi maratoanele de la New York, Paris, Berlin, Beijing şi Londra, care au doborât recordurile de participare în acest an.

Un procent de 33% din înscrierile la maratonul de la Miami provin de la participanţi internaţionali, ceea ce arată clar că cererea pentru acest eveniment emblematic este globală. Evenimentul din Florida va include cursa clasică de 42,195 km şi un semimaraton de 21 km. În plus, vor avea loc două curse pentru copii de o milă, una pentru tinerii participanţi la programul Kids Run Miami şi alta pentru cei care nu au reuşit să participe la această iniţiativă.

În 2024, evenimentul a generat un impact economic de 16,1 milioane de dolari la nivel local şi a găzduit aproape la fel de mulţi alergători internaţionali (34%) ca şi alergători din Miami-Dade County (35%), potrivit organizatorilor.

Ediţia din acest an a fost câştigată de kenyanul George Onyancha (2 h 17 min 34 sec) respectiv de conaţionala sa Leah Rotich (2 h 41 min 39 sec).




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button