VIDEO Nicolae Ciucă, știrea serii despre aderarea terestră a României în Schengen. Moment crucial pe 22, la Budapesta
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat că a purtat discuții cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer, pe tema aderării României la Spațiul Schengen, inclusiv în ceea ce privește granițele terestre. Potrivit acestuia, având în vedere că datele indică o scădere a migrației către Austria, „s-a trecut la discuțiile tehnice între miniștrii de Interne, între instituțiile Poliției de Frontieră” din Austria, România și Bulgaria.
”Am avut o întâlnire cu cancelarul Austriei, cu domnul Nehammer. E pentru prima dată când un oficial de la Bucureşti este primit la Cancelaria austriacă şi discută despre subiectul Schengen. Am avut discuţii legate despre tot ceea ce s-a întâmplat în această perioadă şi faptul că România şi-a îndeplinit toate standardele asumate pentru îndeplinirea aquis-ului Shengen. Au fost scoase în evidenţă cifrele cu care Austria s-a confruntat în ceea ce priveşte numărul de migranţi, este vorba de 126.000 pe an şi, din momentul în care s-a trecut la implementarea acestor măsuri la nivelul Ministerului de Interne din România, plus colaborarea care există între ministerele de Interne din ţara noastră, Bulgaria şi Austria, s-a reuşit o scădere considerabilă a acestor cifre, motiv pentru care, în acest moment, s-a trecut la discuţiile tehnice între miniştrii de Interne, între instituţiile Poliţiei de Frontieră din cele trei ţări şi am convenit cu cancelarul austriac să urmeze această analiză tehnică, să se stabilească care sunt măsurile ce vor fi implementate şi urmărite în viitor. Acest lucru se va întâmpla pe data de 22 la Budapesta, când va avea loc o întâlnire a miniştrilor de Interne din România, Austria, Bulgaria, Ungaria şi comisarul pentru Afaceri Interne al Comisiei Europene. Este un pas important şi lucrul acesta ne dă speranţe că vom avea o decizie finală”, a anunţat Nicolae Ciucă, luni seară, într-o declaraţie făcută pe aeroport, la revenirea din Austria.
Ciucă a spus că a Nehammer a recunoscut că România şi-a îndeplinit atribuţiile asumate prin Acordul de la Dublin.
„Nu este vorba doar despre protejarea granițelor Uniunii Europene, ci și ale României, iar responsabilitatea noastră este foarte puternică. De asemenea, am abordat și Acordul de la Dublin, subliniind că vom colabora cât se poate de bine. Cancelarul a recunoscut că România a îndeplinit toate cerințele asumate prin acest acord. A fost o activitate foarte intensă a Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului de Interne și ambasadei de la Viena“, a mai spus Ciucă la aterizarea pe aeroportul Otopeni..