Sport

Adam Szalai, care a suferit o criza cardiacă în timpul meciului Olanda-Ungaria, a revenit acasă


Fostul internaţional maghiar Adam Szalai (36 ani), în prezent membru al staff-ului tehnic al selecţionatei ţării sale, a revenit în ţara sa natală după ce a suferit o criză cardiacă în debutul meciului Olanda-Ungaria (scor 4-0), disputat sâmbătă seara în Liga Naţiunilor la fotbal, au declarat luni oficialii echipei, scrie DPA.

Potrivit unor informaţii, este posibil ca Szalai să fie prezent la meciul de marţi de la Budapesta, contra Germaniei, din Liga Naţiunilor, însă Federaţia maghiară de fotbal nu a confirmat zvonul.

Selecţionerul Marco Rossi a spus: „Suntem foarte fericiţi că Adam se simte mai bine, e acasă cu familia. Vom afla mai multe despre starea lui când el va considera că informaţiile pot fi făcute publice”.

Mijlocaşul Adam Nagy a adăugat: „Adam ne-a cerut să nu răspundem la întrebări despre el. Prin urmare, tot ce pot spune este că suntem fericiţi că a putut călători acasă şi că se simte mai bine”.

Meciul Olanda-Ungaria a fost întrerupt în minutul 8 de arbitrul spaniol Jesus Gil Manzano, după ce Szalai s-a prăbuşit pe banca tehnică a echipei sale şi a fost transportat la un spital din Amsterdam, jocul fiind reluat ulterior.

Selecţionerul Ungariei, italianul Marco Rossi, a declarat la conferinţa de presă că jucătorii săi au fost cei care s-au exprimat în favoarea reluării jocului, care s-a încheiat cu victoria clară a Olandei.

 

Ungaria va disputa ultimul său meci din grupă marţi, împotriva Germaniei.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button