VIDEO Erdogan acuză ‘flagelul global al ştergerii genului’ și propune o programă şcolară care promovează familia şi ordinea morală
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a prezentat vineri o nouă programă şcolară care promovează familia şi ordinea morală, în ciuda protestelor sindicatelor profesorilor, care îl acuză de islamizarea educaţiei, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Scopul final al acestor eforturi este de a ne creşte copiii ca oameni care respectă morala, curajoşi, cu voinţă puternică, productivi, plini de compasiune, patrioţi, cu spirit critic, competenţi şi virtuoşi, cu integritate spirituală, sufletească şi trupească”, a spus preşedintele turc.
Denunţând „flagelul global al ştergerii genului”, el a propus, „la cererea familiilor”, să se adauge cursuri despre „politeţe şi etichetă, bune maniere şi familie în structura socială turcă”.
Erdogan a descris în mod regulat în trecut asociaţiile şi adunările pentru apărarea drepturilor LGBT ca fiind „perverse”.
Vor fi de asemenea oferite cursuri opţionale „despre Sfântul Coran, viaţa Profetului”, precum şi alte cursuri despre Islam.
Cine se opune
Sindicatele profesorilor apropiate opoziţiei, cum ar fi Egitim-Sen, au îndemnat pentru marţi la o demonstraţie împotriva noii programe, despre care spun că este „contrară secularismului, ştiinţei şi educaţiei democratice”.
„Respingem această programă reacţionară. Facem apel la toată lumea să lupte împreună pentru drepturile şi viitorul copiilor”, a reacţionat Simge Yardim, membru al consiliului de administraţie al Egitim-Sen, într-o postare pe X.
Sindicatele acuză guvernul că reduce conţinutul cursurilor de matematică şi ştiinţe, oferind în schimb mai multe ore despre religia musulmană.
În multe şcoli, cursurile opţionale de religie devin obligatorii de facto, din cauza lipsei altor cursuri disponibile, denunţă ele.
„Cei care se opun abordării noastre educaţionale din motive pur ideologice, mai degrabă decât pedagogice, ar trebui să-şi pună întrebări”, a reacţionat preşedintele turc.
„Nu permitem nimănui să se interpună între copiii acestei ţări şi valorile sale religioase”, a adăugat el.