Se schimbă tot ceea ce știam despre cai. Istoria oamenilor și a cabalinelor este alta decât se credea
Apariţia mijloacelor de transport trase de cai a reprezentat unul dintre momentele de referinţă pentru omenire, conectând popoarele antice, permiţându-le pentru prima dată să se deplaseze rapid pe distanţe lungi şi, în acelaşi timp, transformând modul în care se purtau războaiele, informează Reuters.
Însă momentul domesticirii cabalinelor şi utilizarea ulterioară a forţei de muncă a cailor a fost o chestiune controversată. O analiză a datelor genomice de la 475 de cai antici şi 77 de cai moderni a adus clarificări. Studiul a dezvăluit că domesticirea s-a produs de fapt de două ori – prima dată ajungând într-un punct mort – şi a plasat apariţia mobilităţii bazate pe cai în jurul anului 2200 î.Hr. în Eurasia, cu câteva secole mai târziu decât se credea anterior.
„Domesticirea animalelor, în general, a schimbat istoria omenirii, dar niciun alt animal nu a fost un făuritor de regi aşa cum a fost calul”, a declarat specialistul în biologie evolutivă Pablo Librado de la Institutul de Biologie Evolutivă (IBE) din Barcelona şi care a lucrat în trecut la agenţia de cercetare franceză CNRS, autorul principal al studiului publicat săptămâna aceasta în revista Nature.
„Gândiţi-vă la Ginghis Han, cu un imperiu care se întindea de la Marea Japoniei până la porţile Europei. Lumea, aşa cum o cunoaştem astăzi, a fost modelată de cai. Gândiţi-vă la agricultură, cât de importanţi au fost caii ca animale de muncă. Gândiţi-vă la New York sau Washington din urmă cu 200 de ani, cu trăsuri trase de cai pe străzi”, a spus Pablo Librado.
Cine a domesticit prima dată calul
Potrivit dovezilor genomice, caii au fost domesticiţi pentru prima dată în Asia Centrală, mai exact în nordul Kazahstanului, în urmă cu aproximativ 5.500 de ani, de către oameni din cultura Botai. Dar acea domesticire s-a bazat pe obţinerea de carne şi lapte, nu pe mişcare, şi nu a devenit un fenomen care s-a răspândit în alte zone. Caii sălbatici Przewalski din Mongolia descind din acei cai Botai.
Domesticirea celei de-a doua linii genealogice de cabaline a început în urmă cu aproximativ 4.700 de ani în stepele din vestul Rusiei, rămânând timp de câteva secole acolo, înainte ca mobilitatea bazată pe cai să ajungă brusc în Eurasia în urmă cu aproximativ 4.200 de ani, arată noul studiu. Toţi caii domestici moderni îşi au originile în acest eveniment.
Dovezile genomice au dezvăluit o schimbare a practicilor de reproducere în acea perioadă pentru a satisface cererea de cai. Oamenii au dublat capacitatea producţiei de cai prin înjumătăţirea timpului dintre generaţii de la opt ani la patru ani, potrivit specialistului în arheologie moleculară şi coautor al studiului Ludovic Orlando, de la Centrul de Antropobiologie şi Genomică din Toulouse.
„Am detectat împerecherea între rude apropiate doar începând din acea perioadă, nu şi din trecutul mai îndepărtat. Aceasta este o practică pe care caii sălbatici sau cei domestici tind să o evite, cu excepţia cazului în care crescătorii îi forţează să se împerecheze cu rudele lor, pentru a menţine şi a selecta anumite trăsături valoroase, cum ar fi docilitatea sporită”, a declarat Pablo Librado.
„Odată ce caii au fost răspândiţi în Eurasia, iar presiunea de a-i extinde şi mai mult în spaţiu şi număr s-a diminuat, timpul de generare a cailor a revenit la valori normale. Timpii de generare au fost reduşi din nou doar în ultimii 200 de ani, în urma reproducerii industriale – apariţia unor noi tipuri de rase de cai adaptate la sarcini specifice”, a adăugat cercetătorul spaniol.
Caii au schimbat fundamental forma de deplasare a oamenilor
Mobilitatea bazată pe cai le-a permis oamenilor să se deplaseze rapid pe distanţe mari, accelerând comunicarea şi reţelele de comerţ în Europa şi Asia şi permiţând schimburi şi interacţiuni între diverse culturi. Carele de luptă şi cavaleria au remodelat războiul.
„Aceste lucruri au deschis o nouă eră în istoria omenirii, când lumea a devenit mai mică, mai globală. Acea eră a durat până la inventarea motoarelor cu combustie la sfârşitul secolului al XIX-lea”, a spus Ludovic Orlando.
„Câte imperii s-au ridicat şi au căzut datorită şi din cauza unei cavalerii puternice?” s-a întrebat Pablo Librado. „Credem că un element cheie în dispersia timpurie a cailor a fost inventarea carelor cu roţi cu spiţe, care, spre deosebire de căruţele mai grele, puteau fi trase de cai, şi nu de vite, pentru prima dată în istoria omenirii”, a adăugat el.
În jurul anului 3.000 î.Hr. au avut loc migraţii umane masive în Eurasia, care au răspândit limbile indo-europene. Anterior, s-a crezut că mobilitatea bazată pe cai a jucat un rol central.
„Se credea că migraţiile umane de stepă din urmă cu aproximativ 5.000 de ani au avut loc pe cai. Studiul nostru arată însă că la acea vreme calul nu se deplasa prin stepă. Prin urmare, în timp ce oamenii se deplasau, caii nu se deplasau”, a explicat Ludovic Orlando.