Știrile Zilei

Până la urmă Netanyahu se duce în SUA, în ciuda relațiilor tensionate cu Joe Biden (Surse)


Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, va ţine un discurs în plenul Congresului american la Washington pe 24 iulie, a indicat joi o sursă parlamentară pentru AFP. Inițial, media americane raportaseră luni că Netanyahu urma să ţină acest discurs pe 13 iunie. Dar biroul prim-ministrului israelian a negat această informaţie, indicând că data „nu a fost finalizată” și s-a crezut că Netanyahu refuzase definitiv să meargă în fața Congresului american, informează Agerpres.

Invitaţia a fost adresată liderului israelian la sfârşitul lunii mai de şefii parlamentari republicani şi democraţi, în plin război în Fâşia Gaza.

Invitaţia vine după luni de îngrijorare din partea administraţiei preşedintelui american Joe Biden cu privire la desfăşurarea războiului purtat de Israel în Fâşia Gaza, drept ripostă la atacul Hamas din 7 octombrie.

Relații tensionate între Joe Biden și Netanyahu

Preşedintele american şi-a declarat public opoziţia faţă de o ofensivă terestră de mare amploare la Rafah, unde mai mult de un milion de civili sunt prinşi în capcană, şi a ameninţat că va opri anumite livrări de arme către Israel dacă avertismentul său nu este auzit.

Această decizie a stârnit critici la Washington din partea oponenţilor săi republicani şi a unor democraţi, care îl acuză că abandonează Israelul.

Washingtonul rămâne, însă, principalul sprijin diplomatic şi militar al Israelului, confruntat cu o presiune internaţională crescândă după aproape opt luni de conflict care a provocat o catastrofă umanitară în teritoriul palestinian asediat.

Astfel, Joe Biden a considerat „scandalos” ca procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI) să solicite emiterea unui mandat de arestare împotriva lui Benjamin Netanyahu pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii.

În scrisoarea lor de invitaţie adresată premierului Benjamin Netanyahu, cei patru şefi parlamentari ai Camerei Reprezentanţilor şi Senatului au spus că sunt „alături de Statul Israel în lupta sa împotriva terorismului”.

În martie, liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, a provocat rumoare declarând într-un discurs în plen că coaliţia guvernamentală „condusă de Netanyahu nu mai corespunde nevoilor Israelului după 7 octombrie”, data atacului Hamas, şi a îndemnat la noi alegeri în Israel.

Într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă de biroul său, prim-ministrul israelian s-a declarat „încântat de privilegiul de a reprezenta Israelul în faţa celor două Camere ale Congresului şi de a le spune adevărul despre războiul nostru drept împotriva celor care încearcă să ne omoare”.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button