Fundaşul lui Leverkusen, pe lista ‘cormoranilor’
Fundaşul lateral Jeremie Frimpong ar putea fi următorul jucător care va părăsi echipa Bayer Leverkusen, fiind puternic asociat cu un transfer la campioana din Premier League, Liverpool, scrie DPA citând presa sportivă germană.
Revista Kicker şi ziarul Bild au scris marţi că internaţionalul olandez Frimpong va pleca „aproape sigur” în vară, după patru ani petrecuţi la Leverkusen, potrivit Agerpres.
Kicker a indicat că trebuie rezolvate doar „detaliile finale” şi că Frimpong are o clauză de reziliere în contractul său, valabil până în 2028, care îi permite să plece pentru aproximativ 40 de milioane de lire sterline (44,5 milioane de dolari).
Frimpong, în vârstă de 24 de ani, ar putea lua locul lui Trent Alexander-Arnold, care ajunge la Real Madrid, unde va semna până în 2030.
El a marcat 30 de goluri în 190 de meciuri pentru Leverkusen de când a sosit în 2021 de la Celtic.
Bayer Leverkusen, care a câştigat Bundesliga şi Cupa Germaniei fără înfrângere în sezonul trecut şi va termina pe locul doi în campionat în acest sezon, îi pierde şi pe fundaşul central Jonathan Tah şi pe antrenorul Xabi Alonso la final de sezon, şi este incert şi viitorul lui Florian Wirtz, dorit de Bayern Munchen.