Fiul lui Ancelotti ar putea să devină antrenorul lui Ianis Hagi
Davide Ancelotti, actualul antrenor secund al echipei spaniole de fotbal Real Madrid, este dorit la conducerea tehnică a formaţiei Glasgow Rangers, la care evoluează internaţionalul român Ianis Hagi, informează mass-media scoţiană, potrivit Agerpres.
În vârstă de 35 de ani, Davide Ancelotti urmează să se despartă la sfârşitul acestei luni de Real Madrid, unde a lucrat în ultimii ani sub comanda tatălui său, Carlo Ancelotti, care va prelua selecţionata Braziliei.
Fiul reputatului tehnician italian doreşte să înceapă la rândul său o carieră de antrenor principal, iar publicaţiile The Scottish Sun şi Glasgow Time susţin că Davide Ancelotti este „favorit” pentru banca tehnică a echipei Glasgow Rangers
„Vestea uimitoare a apărut în Italia duminică seara, când s-a anunţat plecarea lui Carlo Ancelotti de la Real Madrid, pentru a prelua Brazilia. Se aşteaptă ca fiul său să-l ajute meciurile din iunie împotriva Ecuadorului şi Paraguayului, înainte de a se îndrepta spre Glasgow pentru stagiul de pregătire din presezon”, scrie The Scottish Sun.
Fostul căpitan al lui Rangers, Barry Ferguson, asigură interimatul la cârma lui Rangers după concedierea lui Philippe Clement, la finele lunii februarie, iar conducătorii clubului scoţian caută în prezent un nou antrenor principal pentru sezonul viitor.
Davide Ancelotti se mai află în vizorul echipei italiene Como, fiind dorit şi de cluburi din Arabia Saudită, „însă oferta lui Glasgow Rangers îl atrage cel mai mult”, scrie la rândul său The Scottsman.