șase cluburi în Liga Campionilor sezonul viitor
Anglia, care avea deja garantate cinci participante în Liga Campionilor în sezonul 2025-2026, va trimite o a şasea echipă, deoarece finala Ligii Europa, dintre Manchester United şi Tottenham, a asigurat un loc suplimentar.
Anglia a reuşit să înregistreze o performanţă joi seara, când Manchester United şi Tottenham s-au calificat în finala Ligii Europa. Întrucât câştigătoarea C3 obţine automat un loc în Liga Campionilor UEFA în sezonul următor – şi niciunul dintre aceste două cluburi (locul 15 şi, respectiv, 16) nu avea garantat un loc în Liga Campionilor prin campionat – Premier League va avea nu mai puţin de şase reprezentante în Liga Campionilor în 2025-2026, potrivit news.ro.
Aceasta este o veste foarte bună pentru fotbalul englez, care are garanţia de a trimite în fiecare an patru cluburi în cea mai importantă competiţie europeană.
Cum primele două ligi în clasamentul UEFA (Anglia şi Spania) obţin un loc suplimentar în Liga Campionilor, Premier League a obţinut al cincilea loc la 8 aprilie, când Arsenal a eliminat-o Real Madrid în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Prin urmare, această finală exclusiv engleză din Liga Europa oferă Premier League un al şaselea bilet, potrivit L’Equipe.