Sport

Titlul cu Bayern vine cu epuizare, nu doar glorie


Antrenorul echipei Bayern Munchen, Vincent Kompany, nu îşi doreşte nimic mai mult decât un somn bun după ce formaţia sa a câştigat titlul în Bundesliga săptămâna trecută, cu două etape rămase de disputat, relatează Reuters, citat de news.ro.

Belgianul, aflat la primul său sezon la club, a declarat că preocuparea constantă pentru următorul meci din timpul sezonului nu i-a permis să se bucure cu adevărat de plăcerile simple.

„Să dorm, să dorm cu adevărat”, a spus Kompany într-un interviu acordat clubului când a fost întrebat ce îşi doreşte cel mai mult după câştigarea titlului.

„Ai în permanenţă presiunea meciului următor. Realizaţi ceva, dar apoi trebuie să începeţi să construiţi pentru următoarea realizare”, a spus Kompany.

Nu a fost deloc un sezon intern uşor pentru Bayern şi Kompany, clubul confruntându-se cu o concurenţă acerbă din partea campioanei de anul trecut, Bayer Leverkusen, care i-a eliminat şi pe bavarezi în Cupa Germaniei.

De asemenea, Bayern a fost eliminată de echipa italiană Inter Milano în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

„Uneori ai aceste momente cu familia în timpul anului, dar apoi capul tău este în altă parte. Acum, în următoarele câteva săptămâni, voi lăsa o parte din asta în urmă. Dar poţi face asta doar după ce câştigi”, a declarat antrenorul belgian.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button